Biserica „Sfântul Dumitru”-Poştă din centrul istoric al capitalei va fi resfințită duminică, la 200 de ani de la rezidirea ei din temelie prin grija Episcopului Constandie Filitti al Buzăului.
Prima menţionare documentară a Bisericii Sf. Dumitru este din 1655 când pe locul actualei construcții se afla o biserică din lemn. Lăcașul de cult a fost în trecut metoc al Episcopiei Buzăului.
În 1821, această biserică a adăpostit pentru o vreme moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, la intrarea lui Tudor Vladimirescu în Bucureşti şi ocuparea Mitropoliei de către arnăuţii domneşti.
În urma unui incendiu din 1847, lăcașul de cult scapă cu mici avarii, însă după Primul Război Mondial a fost ruinat și propus spre demolare.
În urma străduinţelor din partea Acad. Ioan C. Filitti (nepotul episcopului Constandie Filitti) biserica a fost consolidată și redată cultului în 1930.
După ample lucrări de restaurare desfășurate în ultimii ani, lăcașul de cult va fi resfințit duminică, 8 decembrie 2019, după Sfânta Liturghie.
Programul evenimentului:
- 08:00 – Utrenia
- 09:30 – Sfânta Liturghie arhierească
- 11:00 – Sfințirea bisericii
- 12:00 – Acordarea unor distincții
Biserica „Sfântul Dumitru”-Poştă deține fragmente din moaștele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie și ale Sfinților Haralambie, Pantelimon, Nicanor și Antipa.
Sub coordonarea Pr. Paroh Mihai Gojgar, Comunitatea Paraclisului Universitar „Sfântul Dumitru”-Poștă derulează mai multe acțiuni catehetice, culturale, dar și sociale despre care puteți afla atât în Revista „Dimitrios” cât și pe site-ul oficial sau pe pagina de Facebook a parohiei.
Citește și: Ie şi Liturghie la biserica „Sf. Dumitru”-Poștă din centrul Capitalei
Foto credit: Facebook / Biserica „Sfântul Dumitru”-Poştă
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 298
Id: 68431
Data: Dec 3, 2019
Imagine:
La Iaşi a fost dezvelită sâmbătă statuia din bronz a Regelui Ferdinand în prezența Familiei Regale a României.
Orașul Iaşi a avut un rol important la înfăptuirea Unirii, fiind capitala de refugiu a ţării în Primul Război Mondial. Datorită Regelui Ferdinand .....
Data: Dec 3, 2019
Parcul Timişoara din București, cel mai nou parc al Capitalei, a fost inaugurat duminică. Spațiul de recreere se află pe Bulevardul Timişoara nr. 10.
Denumirea parcului are dublă însemnătate: nu este legată doar de numele bulevardului pe care se află, ci şi de .....
Data: Dec 3, 2019
Heliportul Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti a fost inaugurat marţi, 3 decembrie. Este dedicat în totalitate îngrijirii medicale de urgenţă a pacientului aflat în stare critică.
Platforma heliportului are o structură metalică formată din rigle tip .....
Data: Dec 3, 2019
Peste 50 de tineri au participat luni, în biserica Parohiei Sf. Ev. Ioan din Capitală, la o sesiune de informare antidrog organizată de Protoieria Sector 4 Capitală.
Sesiunea a fost susținută de comisarul Ștefan-Cristian Burtan, conducătorul Centrului Regional de .....
Data: Dec 3, 2019
De sărbătoarea Sfântului Cuvios Gheorghe, cel care a condus vreme de 25 de ani Mănăstirea Cernica, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul l-a instalat pe noul stareț al așezământului monahal.
Instalarea a avut loc la finalul Sfintei Liturghii. Preasfinția Sa l-a .....
Data: Dec 3, 2019
Episcopul Macarie al Europei de Nord a lansat un nou apel la rugăciune pentru situația gravă în care se află medicul român Camelia Smicală și cei doi copii ai ei aflați în custodia statului .....
Data: Dec 3, 2019
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).