Anul acesta se împlinesc 15 ani de când a plecat la Domnul Părintele Cleopa Ilie şi 23 de ani de când Părintele Paisie Olaru s-a născut în ceruri. De la plecarea Părintelui Ioanichie Bălan în lumea veşniciei se împlinesc în 2013 şase ani. Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei trei mari duhovnici au fost oficiate de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Au participat sute de credincioşi din toate zonele ţării, care au dorit să se roage pentru odihna celor trei părinţi înmormântaţi în cimitirul Mănăstirii Sihăstria. Părinţii Cleopa Ilie, Paisie Olaru şi Ioanichie Bălan s-au ostenit ani la rând în Mănăstirea Sihăstria, fiind povăţuitori pentru mii de pelerini din ţară şi străinătate. Cuvintele lor de folos se găsesc în zilele noastre în cărţile editate de-a lungul timpului.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 584
Id: 36109
Data: Dec 1, 2013
Imagine:
Evenimentul a avut loc la finalul Sfintei Liturghii în prezenţa a sute de credincioşi. Părintele paroh Petrică Lehaci a mulţimit dirijorului Ana Maria Dumitru şi membrilor Corului "Nectarios" pentru repertoriu susţinut. Corul .....
Data: Dec 1, 2013
În ziua sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, compozitorul Dimitrie Suceveanu, fost protopsalt al Catedralei mitropolitane din Iaşi, a fost evocat la mormântul în care îşi doarme somnul de veci din Cimitirul .....
Data: Dec 1, 2013

Data: Dec 2, 2013

Data: Dec 2, 2013

Data: Dec 2, 2013

Data: Dec 2, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pelerini la locurile sfinte - 2016-05-14 - Paraclisul Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan Teologul - Manastirea Afteia
Pelerini la locurile sfinte - 2016-03-27 - Manastirea Turnu Rosu - Catedrala Mitropolitana din Cluj
Pelerini la locurile sfinte - 2014-02-09 - Manastirea Berivoi - Manastirea Rasca Transilvana
Pelerini la locurile sfinte - 2016-06-11 - Parohia Viile Fabric Timisoara - Schitul Hapria
Pelerini la locurile sfinte - 2016-04-03 - Biserica Buna Vestire Giulesti din Bucuresti si Biserica Sfantul Gheorghe Nou din Craiova
Pelerini la locurile sfinte - 2013-11-30 - Pestera Sfantului Apostol Andrei - Manastirea Neamt
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).