Nu cu multa vreme în urma, mergând la mormântul parintilor mei de la Cernica, am dat acolo de o batrânica. Cu o farfurioara în care fumega tamâie pe câtiva taciuni aprinsi dadea ocolul mormântului murmurând o rugaciune. Dupa ce l-a înconjurat de trei ori, a pus farfurioara pe mormânt, s-a închinat adânc si mi-a spus: "Ştiu cine sunteti. As vrea sa va spun ca nu l-am cunoscut pe parintele Staniloae cât a trait. L-am vazut prima oara în ziua înmormântarii lui. A fost un înger!"De fapt stim prea putine despre îngeri, dar vorbim foarte mult despre ei. Odinioara, venerabila maica Mihaela Ghisoi, stareta Manastirii Hurezu, îmi spunea ca arhanghelul Rafail este ocrotitorul calatorilor. Cum aveam de facut un drum foarte greu, s-a rugat acestuia pentru noi. Într-adevar, arhanghelul Rafail este alaturi de cei ce calatoresc, nu încape nici o îndoiala, am trait acest lucru…Da, stim prea putine despre îngeri, desi prezenta lor este evidenta în viata noastra. Dar chiar si asa, ei sunt un termen definitiv de comparatie. Şi sunt aducatorii vestilor care au schimbat soarta omenirii, mesageri pe care-i întâlnim mereu în paginile Bibliei. Cuvintele Bunei Vestiri si cele în fata mormântului gol au hotarât destinul nostru - "Nu-l cautati pe Cel viu printre cei morti". Prin ele, noi, oamenii, am câstigat dreptul la viata. Mesajul îngerilor a readus realitatea noastra la destinul pe care Domnul îl rezervase omului si pe care acesta îl pierduse prin pacat. "Înger, îngerelul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu…" Nu degeaba este prima rugaciune pe care o învatam în copilarie…Binele, normalitatea existenteiLumea noastra este o întrepatrundere între "dincolo" si "aici", e destul sa observam cu atentie realitatea în care traim. E destul sa încercam a întelege sensul lucrurilor, al evenimentelor, ca sa pricepem ca traim adevarul fara sa-l remarcam, încapatânându-ne sa îi negam semnificatia, limitându-l la situatii exterioare si straturi superficiale. Nu, adevarul nu e alcatuit din straturi exterioare, pe care le poti da deoparte ca pe niste coji de ceapa, ci din elemente fundamentale care definesc si determina realitatea în ceea ce reprezinta definitivul si finalitatea ei. Traind în preajma unor mari personalitati care o înteleg astfel, devine evident ca ea este cu adevarat realitatea, si nu contrafacerile ridicole în pretentiile lor fara nici o sustinere. Şi, inevitabil, capata alte întelesuri, alte perspective. Existenta umana în întregime capata alte întelesuri, alte perspective.Am vazut la parintii mei, la tata, un fapt esential: binele este, ar trebui sa fie normalitatea vietii, si nu un fapt izolat, pricina de laudarosenie, de "eroism" momentan, care piere odata cu binele pe care l-ai facut câteodata, ca un eveniment unic si pe care uiti sa-l faci mereu. Am vazut la ei ca binele este exemplu de modestie, prilej de nemultumire pentru ca nu l-ai împlinit totdeauna, de smerenie pentru ca nu poti sa împlinesti mai mult. Aceasta "normalitate a binelui" este cea mai evidenta întrepatrundere dintre transcendent si imanent, întrepatrundere care devine un fapt firesc. A face binele este, trebuie sa fie un fapt firesc, si nu motiv de împaunare, de laudarosenie, de slava desarta. Este modul filocalic de existenta. Am mai spus-o si alta data. Parintii mei, tatal meul-au adoptat cu adevarat. Iata ceea ce este fundamental. Credinta lor se manifesta ca viata de zi cu zi, nu ca argument teoretic, tema filosofica sau citate mai mult sau mai putin docte. "Cine vrea sa creada ajunge la putinta de a crede", spune el undeva în scrierile sale. Credinta lor nu era prilej de înfumurare. Raportul Dumnezeu-om este esential, omul fiind înaltat de Parintele sau la rangul de convorbitor, cu toate atributele acestuia.Credinta parintelui, ansamblul unei atitudini de viataÎntrepatrunderea între teoretic si trairea practica, aducerea spiritualitatii în viata de zi cu zi, a fost poate una dintre cele mai importante caracteristici ale vietii parintilor mei. Nu priveau de jur împrejur ca sa vada ce impresie au facut cuvintele lor, fraze menite sa emotioneze, pe care unii le repeta în fata oglinzii cu gesturile de rigoare. Pentru tata ar fi fost de neimaginat sa atraga altora atentia cât de "sfânt" era. Credinta lui era simpla, modesta, smerita, patrunsa de constiinta ca suntem fiii Domnului, carora ni s-a aratat drumul catre vesnicie, pe care libertatea noastra îl poate alege daca vrea. Credinta este ansamblul unei atitudini de viata, dedicata celorlalti, pe care trebuie sa-i iubim, sa-i ajutam, sa le fim devotati, "tuturor toate", dupa cum spune Scriptura.Dumnezeu ne-a primit în dragostea Sa de Parinte si ne-a trimis si pe cei care sa ne învete, sa ne aminteasca, sa ne preschimbe din fiinte cazute în pacat si moarte în existente care sa gaseasca treptele ce urca neîncetat spre viata adevarata. Aidoma îngerilor, ei rostesc cuvintele care deschid pentru noi perspectivele acesteia. Le datoram exemplul pe care îl dau, constiinta ca se poate trai dupa modelul îngeresc al bunatatii, dragostei, smereniei. Ei sunt un fel de îngeri pamânteni care ne lumineaza mintile si ne încalzesc sufletele.Pe mormântul lui Marc Chagall, suspendat undeva între albastrul cerului si al marii, în cimitirul din fermecatorul sat al artistilor de la Saint-Paul de Vence, sunt sculptate zeci de aripi de îngeri. Dintr-odata, piatra rece capata transparenta. Ca si cum materialitatea ei s-ar topi, s-ar transfigura. Ca o întoarcere a aspiratiei infinite a omului spre tinta care îl apropie de Dumnezeu. Vazând-o, mi-am adus aminte de cuvintele tatei atunci când a fost solicitat sa vorbeasca despre sfintenie. El a vorbit atunci despre delicatetea sfinteniei, despre bunatatea si întelegerea care devin transparenta, imaterialitate. Despre gratia divina care coboara asupra sfântului, transfigurându-l. Caci, dupa cum spune Sfântul Simeon Noul Teolog, "lumina sfinteniei din suflet face si trupul transparent", coplesire a materiei de catre spirit, care transforma omenescul într-o categorie aparte."Când vorbea parintele Staniloae, mai aveai timp sa simti foamea si frigul?"Miracolul devine realitate si transcendentul imanenta. El a vorbit despre dragostea pentru ceilalti cu asumarea destinelor lor, despre sfintenie ca un punct culminant, un vârf al bunatatii, al curatiei, al dragostei, aureolat de "valul smereniei". Tata schitase conturul omului luminii, în care omenescul se întâlneste cu puritatea îngereasca si duhul copleseste materia, asa cum va sta la picioarele Tronului Dumnezeiesc.Toti cei care l-au cunoscut vorbesc pâna astazi despre transparenta chipului sau, despre lumina pe care o raspândea în jur. Asa cum spune Ilie Tudor, tatal cântaretului Tudor Gheorghe, în amintirile sale de la Aiud: "Când vorbea parintele Staniloae, mai aveai timp sa simti foamea si frigul? Ma uitam: era slab, dar ce lumina avea în ochi! Parca iesea o caldura din el când vorbea! Acolo, pe cimentul înghetat, în lipsa si suferinta, duhul statea deasupra materiei!"Şi întelegem ca moartea e numai o etapa catre vesnicia unde Dumnezeu îi cheama pe alesii Sai. Caci, asa cum spune îngerul, cei vii nu se afla printre cei morti. Ei sunt biruinta duhului asupra materiei, sunt "oamenii luminii" despre care vorbea tatal meu, dintre care, sunt sigura, face si el parte.(Articol publicat în Ziarul Lumina din 14 noiembrie 2010)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 686

Id: 35601

Data: Nov 16, 2013

Imagine: