Parohia Ortodoxă Romană din Auckland, inchinată Sfantului Ignatie Teoforul, trece prin momente dificile in urma inundațiilor care afectează orașul neozeelandez incepand de vineri.
Biserica parohială și dependințele ei au fost cuprinse de ape, astfel că duminică nu s-a putut oficia Sfanta Liturghie in cinstea ocrotitorului spiritual. Inclusiv fundația care se pregătea pentru construcția viitorului centru cultural-misionar a fost afectată.
In Auckland a fost declarată stare de urgență. Evacuat vineri din cauza pericolului existent, preotul paroh Mircea Mihai Corpodean a revenit sambătă la fața locului insoțit de cațiva enoriași pentru a evalua situația și a recupera sau pune la adăpost bunurile neafectate.
Au urmat noi runde de inundații și ploi abundente, iar meteorologii anunță că vremea nu se va schimba in următoarele ore.
Preotul Mircea Corpodean a transmis că este nevoie de rugăciune și sprijin.
„Sperăm ca, prin mila și ajutorul lui Dumnezeu și implicarea credincioșilor, să reușim cat mai curand să creăm și să oferim condiții cat mai sigure și decente pentru oficierea serviciilor religioase la parohia noastră”.
Preotul a transmis și datele bancare pentru cei care doresc să susțină comunitatea incercată.
Titular cont: St Ignatius Romanian Christian Orthodox Parish of Auckland
Banca: ASB Bank
Cont: 12-3072-0781807-000
Parohia romanească din Auckland a mai trecut printr-o calamitate similară in august 2021.
Foto credit: Parohia Ortodoxă Romană din Auckland
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 241
Id: 77752
Data: Jan 30, 2023
Imagine:
In Duminica a 17-a după Rusalii (a Cananeencei), membrii Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane vor sluji după următorul program transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe .....
Data: Jan 30, 2023
Preotul Costel Burlacu va fi noul vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor incepand cu data de 1 februarie 2023.
Anunțul a fost făcut sambătă de Patriarhul Romaniei, in cadrul ședinței anuale de lucru a Adunării Eparhiale. .....
Data: Jan 30, 2023
„Sfinții Trei Ierarhi au fost mari apărători ai prezenței lui Hristos Cel Smerit in oamenii care trec prin incercări, precum și dascăli ai pocăinței și ai sfințirii vieții omului aflat pe calea mantuirii”, a .....
Data: Jan 31, 2023
Părintele Teofil Lefter a fost pomenit sambătă la Mănăstirea Pangărați. Pe 2 februarie se implinesc 11 ani de la trecerea la viața veșnică a starețului așezămantului monahal.
Slujba de pomenire a fost .....
Data: Jan 31, 2023
Patriarhul Daniel adresează un mesaj cu ocazia aniversării a 100 de ani de la inființarea Academiei Teologice din Oradea (1923-2023).
Mesajul a fost transmis in cadrul evenimentului aniversar organizat luni la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop .....
Data: Jan 31, 2023
De sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, Sfanta Liturghie de la Catedrala Patriarhală din București a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Ieronim. Cei trei sfinți ne transmit un mesaj de iubire și unitate in credință, a .....
Data: Jan 31, 2023
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Pr Dan Sandu - Duminica a ii a din post - vindecarea slabanogului din Capernaum
Pr Dan Sandu - Duminica vi dupa Rusalii 2010
Pr Dan Sandu - Duminica a ii a din post 2018
Pr Dan Sandu - Sf Ioan Botezatorul 1
Pr Dan Sandu - a treia zi de Pasti 2010
Pr Dan Sandu - a doua zi de Pasti
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).