Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a transmis un mesaj de felicitare la Simpozionul dedicat implinirii a 180 de ani de la inființarea primei unități de pompieri din București, organizat de Ministerul Afacerilor Interne – Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov „Dealul Spirii”, marți, la Palatul Patriarhiei.
In acest context aniversar, Patriarhul s-a rugat pentru „odihna veşnică a pompierilor militari care, in involburatul an revoluţionar 1848, in Dealul Spirii, şi-au jertfit viaţa pentru a apăra darul sfant al libertății şi fraternității”.
Mesajul a fost citit de Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul, delegatul Patriarhului Daniel la eveniment.
Textul integral:
180 de ani de slujire jertfelnică
Astăzi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov aniversează implinirea a 180 de ani de cand a fost inființată prima formațiune de pompieri militari bucureșteni, numită „Roata de Pompieri București”, in data de 18 august 1844, la propunerea domnitorului Gheorghe Dimitrie Bibescu. Această structură de pompieri avea in componență un număr de 286 de pompieri, iar necesitatea inființării a fost justificată de incendiile numeroase din acele vremuri, care se soldau cu pagube semnificative.
Aniversarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov este o zi de solemnitate şi bucurie nu numai pentru pompierii care slujesc viaţa şi binele obștesc cu onoare, demnitate și profesionalism sub faldurile Drapelului de Luptă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov, ci este un prilej de sărbătoare şi pentru toţi locuitorii capitalei noastre şi ai județului Ilfov care, datorită atat eroismului pe care l-au dovedit pompierii militari bucureșteni in cei 180 de ani de existență, cat şi profesionalismului şi curajului generației de astăzi, se simt mai ocrotiți şi in mai mare siguranță.
La acest popas aniversar ne rugăm și pentru odihna veşnică a pompierilor militari care, in involburatul an revoluţionar 1848, in Dealul Spirii, şi-au jertfit viaţa pentru a apăra darul sfant al libertății şi fraternității.
Cu gandul la cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos: „Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca viaţa lui să şi-o dea pentru prietenii (semenii) săi” (Ioan 15, 13), omagiem faptele de eroism şi dăruire ale tuturor generaţiilor de pompieri din București, rugand pe Biruitorul morţii – Hristos Dumnezeu, să inscrie in Cartea Vieţii numele tuturor celor care s-au jertfit in lupta cu focul, sau in alte diferite misiuni, odihnindu-le sufletele intru viaţa cea fericită din Impărăția Cerurilor.
Prețuind virtuţile inaintaşilor, apreciem in mod deosebit spiritul de sacrificiu şi devotamentul admirabil al comandanţilor de azi, al cadrelor militare şi civile, al militarilor in termen, care și in aceste vremuri dificile işi fac cu onoare datoria in cadrul grupului de pompieri al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov.
Ne folosim şi de acest prilej pentru a mulţumi pompierilor din București, pentru sprijinul valoros pe care l-au oferit mănăstirilor şi bisericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, dar și din alte zone, atat in momentele dramatice ale pericolului de a fi mistuite de flăcări, cat şi in vremuri de liniște, mai ales prin rolul de educare și conștientizare a unei conduite preventive.
De asemenea, Vă adresăm mulțumiri pentru sprijinul competent şi eficient pe care il acordați in fiecare an la desfășurarea sărbătorii hramurilor Catedralei Patriarhale (Sfinții Impărați Constantin și Elena – 21 mai și Sfantul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, 27 octombrie), precum şi a altor sărbători organizate de Patriarhia Romană, care presupun o prezență numeroasă a pelerinilor. Suntem convinși că şi pe viitor colaborarea dintre instituţiile noastre va fi una eficientă, spre folosul pelerinilor şi al tuturor credincioşilor.
Cu admiraţie faţă de efortul și jertfelnicia domniilor voastre, vă adresăm felicitări pentru aniversarea de astăzi și ne rugăm Domnului Iisus Hristos și Sfantului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul spiritual al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov, să vă dăruiască ajutor sfant, sănătate, putere de muncă şi reușită deplină in misiunea grea pe care o impliniți!
Cu prețuire și binecuvantare,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 86
Id: 81696
Data: Aug 21, 2024
Imagine:
2.000 de persoane la Festivalul de muzică corală „Gheorghe Cucu”. PS Ignatie a vorbit despre liniște
Peste două mii de persoane au participat duminică seară la Festivalul de muzică corală laică și religioasă „Gheorghe Cucu”, ..... Data: Aug 21, 2024 |
Arhidiaconul Adrian Sorin Mihalache a publicat recent un nou volum despre relația dintre știință, teologie și filosofie. Volumul, intitulat ..... Data: Aug 21, 2024 |
Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor organizează Festivalul Familiei in ziua sărbătorii Nașterii Maicii Domnului. Evenimentul se va ..... Data: Aug 21, 2024 |
Episcopia Hușilor a primit săptămana trecută un transport de echipamente medicale și produse sanitare destinate centrelor sociale din eparhie de la Crucea ..... Data: Aug 21, 2024 |
Protosinghelul Antim Motorga, starețul mănăstirii valcene Suiești, pune la dispoziția cititorilor Basilica.ro un articol despre Sfantul Cuvios Visarion de la ..... Data: Aug 21, 2024 |
„Adevărata măreție a omului constă in curăție, neprihănire, smerenie și slujire. Acestea ii conferă omului noblețe. ..... Data: Aug 21, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).