În Duminica a 4-a după Paşti, Patriarhul Daniel a pus accent în predica Preafericirii Sale atât pe atitudinea Mântuitorului faţă de cel pe care l-a vindecat – slăbănogul de la Vitezda – , cât şi pe comportamentul acestuia din urmă în faţa suferinţei.
Pe slăbănogul vindecat, Patriarhul l-a numit dascăl al recunoştinţei. „El este un dascăl al suferinţei, răbdării, speranţei fără întrerupere, dar şi un dascăl al recunoştinţei şi al mărturisirii”.
„El nu doar I-a mulţumit lui Dumnezeu pentru că a fost vindecat, ci L-a şi mărturisit în faţa oamenilor pe Iisus Hristos Domnul ca fiind Doctorul sufletelor şi al trupurilor care cu puterea sa dumnezeiască l-a vindecat”.
Boala
Uneori, nu totdeauna, boala trupească este consecinţa păcatelor sufleteşti şi trupeşti, a precizat Părintele Patriarh cu privire la originea suferinţelor omeneşti.
„Dar vedem că prin multă suferinţă omul ajunge la pocăinţă şi atunci Dumnezeu care cunoaşte gândurile, sufletele oamenilor merge tocmai spre aceşti oameni care prin suferinţă au ajuns la pocăinţă”.
Patriarhul oferă ca argument faptul că nimeni nu L-a chemat pe Mântuitorul Hristos să meargă la scăldătoarea Vitezda, ci s-a dus din proprie iniţiativă.
Hristos, doctor şi duhovnic
Legat de comportamentul Mântuitorului Hristos, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a menţionat că Iisus este doctor şi duhovnic pentru omul bolnav şi păcătos, pentru cel care se pocăieşte şi care doreşte cu multă speranţă vindecarea, iar „Iisus Hristos iartă, vindecă şi ridică pe cel bolnav şi păcătos”.
„Mântuitorul Iisus Hristos care cunoştea păcatele acestui bolnav, nu-l ceartă, nu-i reproşează nimic, ci mai întâi îl ajută, îl vindecă şi după aceea în templu îl sfătuieşte faţă către faţă în mod discret fără să audă şi alţii, şi îi spune: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău”.
Încredere în ajutorul lui Dumnezeu
Evanghelia din Duminica slăbănogului de la Vitezda îndeamnă la răbdare, la speranţă, la transformarea suferinţei în pocăinţă şi la a avea încredere în ajutorul lui Dumnezeu, a mai precizat Patriarhul României în cuvântul rostit la Paraclisul Reşedinţei Patriarhale.
„Chiar dacă nu ne vindecăm imediat de bolile trupeşti, pocăinţa şi cultivarea credinţei prin rugăciune şi speranţă în ajutorul lui Dumnezeu ne curăţă şi ne vindecă sufletul de păcate, încât dacă boala este incurabilă, totuşi sufletul se vindecă de păcate prin lucrarea Duhului Sfânt, prin pocăinţă sau spovedanie şi prin Sfânta Împărtăşire cu Trupul şi Sângele Domnului şi toate acestea spre dobândirea mântuirii sau a vieţii veşnice”, a concluzionat Preafericirea Sa.
Foto credit: arhivă Basilica.ro / Raluca Ene
Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 305
Id: 73649
Data: May 23, 2021
Imagine:
Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Rădășeni, județul Suceava, a fost sfinţită duminică de şapte ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.
Sfinţirea a avut loc ca o încununare a lucrărilor de restaurare interioară şi exterioară, executate la lăcaşul de .....
Data: May 23, 2021
Persoanele care s-au implicat în procesul de restaurare şi consolidare a bisericii parohiei Bumbăcari din Capitală au primit duminică, în ziua sfinţirii lăcaşului de cult, diplome şi distincţii.
Acestea le-au fost oferite, în numele Preafericitului Părinte Patriarh .....
Data: May 23, 2021
Duminica a 4-a după Paști, a vindecării slăbănogului de la Vitezda, a fost dedicată credincioșilor cu dizabilități locomotorii la Catedrala din Galați. 18 membri ai Asociaţiei Persoanelor cu Handicap „Sporting Club” Galaţi, s-au rugat la Sfânta Liturghie împreună cu Arhiepiscopul .....
Data: May 24, 2021
Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a publicat al doilea volum din Seria Clementiana.
Este vorba de lucrarea „Despre cunoaşterea duhovnicească” în care sunt coagulate texte ale scriitorului bisericesc Clement .....
Data: May 24, 2021
Președintele Academiei, Ioan Aurel Pop, realizează, la televiziunea online Aleph News, o emisiune săptămânală intitulată POP UP. În fiecare episod, care durează doar câteva minute, el prezintă succint .....
Data: May 24, 2021
Apusuri de soare, tineri îmbrăcați în haine tradiționale sau credincioși participând la diferite activități din viața ortodoxă în selecția noastră de fotografii din perioada 17-23 mai 2021.
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).