Patriarhul Romaniei a sfințit Biserica Parohiei Brancuși. Doua persoane au primit Crucea Patriarhala

Patriarhul României a sfințit duminică, 03 octombrie 2021, Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sfântul Ioan Rusul” a Parohiei Brâncuși din Sectorul 6 al Capitalei.

Evenimentul a început cu Sfânta Liturghie oficiată de Episcopul vicar Timotei Prahoveanul pe scena amenajată în fața lăcașului de cult. La final, Patriarhul Daniel a rostit o predică în care a reflectat asupra poruncii „neobișnuite” pe care a dat-o Mântuitorul în Predica de pe munte, aceea de a iubi pe vrăjmași.

În predică, Patriarhul a făcut referire și la efectul slujbei de sfințire pe care urma să o oficieze.

„Până la sfințire, biserica este darul unei comunități adus Preasfintei Treimi. După sfințirea lăcașului de cult, acest edificiu devine darul lui Dumnezeu pentru cei care l‑au zidit, pentru credincioșii care au contribuit la ridicarea lui și pentru cei care se roagă în această biserică”.

Cu ocazia sfințirii, Patriarhul și-a exprimat recunoștința față de ctitorii noii biserici prin mai multe ordine, diplome și distincții.

„Crucea Patriarhală”, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române, a fost acordată Preotului Costel Burlacu, parohul Bisericii Brâncuși și protoiereul Protopopiatului Sector 6. Aceeași distincție, dar pentru mireni, a fost acordată Emiliei Dobranici, ctitorul principal al bisericii.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).