Drumul bisericilor de lemn ale Moldovei trece si prin Cândesti, o asezare întinsa pe malul Siretului, în judetul Botosani. Obstea de aici a primit, la începutul veacului trecut, un lacas de închinaciune din Patrautii de Jos, localitate aflata astazi pe teritoriul Ucrainei. Asezat pe malul râului Siret, la granita dintre judetele Botosani si Suceava, Cândestii, la fel ca si Rogojestii vecini, duc în spate o istorie interesanta. Comunitatea de aici e formata preponderent din colonisti ucraineni, stramutati în vremea stapânirii habsburgice a localitatii, practica frecvent întâlnita în teritoriile românesti stapânite de austrieci. Din punct de vedere etnic, satul si-a pastrat si acum caracterul omogen. Ucrainenii n-au plecat, nu si-au uitat traditiile, obiceiurile si, mai ales, credinta. Asa ca si acum stâlpul comunitatii este bisericuta de lemn a satului. Lacasul, adus cu carele cu boi din Patrautii de Jos, sat aflat azi în componenta Ucrainei, la 1914, a fost restaurat si pastreaza, gratie eforturilor neobosite ale preotului paroh Ionut Amarinei, înfatisarea sa de la început. „Oamenii sunt atasati de bisericuta lor. Daca n-ar fi fost ei, n-am fi putut face atâtea lucruri. Gânditi-va numai ca jumatate din sat este format din vaduvi. Dar toti au sustinut refacerea bisericii“, povesteste parintele. Dupa construirea sa, în 1777, la Patrautii de Jos, biserica a primit hramul Sfintilor Arhangheli. La stramutarea în Cândesti, lacasul a fost încredintat purtarii de grija a Sfântului Dimitrie.Începuturile, în veacul al XVIII-leaLacasul de lemn de la Cândesti a fost ridicat în 1777, în localitatea Patrautii de Jos, raionul Storojinet, din imediata apropiere a Cernautilor, zona aflata în prezent în componenta Ucrainei. De altfel, în perioada ocupatiei austriece în Bucovina (1775-1918), satul Cândesti a fost împartit în doua, granita Regatului României cu Imperiul Habsburgic fiind stabilita pe râul Molnita, care trece chiar prin mijlocul asezarii.În 1912, în vremea mitropolitului Vladimir Repta al Bucovinei si Dalmatiei, pentru ca în Patrauti s-a construit o biserica mult mai mare si mai impunatoare, vechea biserica de lemn a fost daruita satului Cândesti si stramutata efectiv la 1914. „Asa s-a întâmplat în mai toate satele din zona noastra, a Siretului. La Patrauti, biserica a fost demontata bârna cu bârna si mutata aici, unde spun batrânii ca ar fi fost o groapa, o mlastina. Oamenii au acoperit acea mlastina, au ridicat nivelul pamântului si au încheiat din nou bârnele, ridicând biserica. Înainte, în Cândesti nu exista decât clopotnita veche, iar aceasta se folosea doar la înmormântari. Iar preotul din satele vecine venea o data pe luna si tinea aici o slujba“, a precizat parohul de la Cândesti.Stilul arhitecturalBisericuta de la Cândesti este construita din bârne groase de brad, încheiate la colturi „în coada de rândunica“ si asezate pe talpa de stejar si temelie de piatra de râu. Initial, acoperisul a fost de sindrila. Ulterior, dranita a fost înlocuita cu tabla zincata. Toate îmbinarile sunt lucrate în cepuri de lemn, iar bârnele sunt cioplite numai din barda. La exterior se remarca brâul înflorat, lucrat în lemn, în partea superioara, precum si consolele acoperisului, cioplite „în cap de cal“. Vreme îndelungata, bisericuta a fost tencuita atât la interior, cât si la exterior, lucru care a condus catre o degradare accelerata a talpii si, mai ales, a fundatiei. „Prin anii â60, bisericuta a fost tencuita pe interior si pe exterior, favorizând umezeala si, deci, degradarea lemnului. Acum am reusit sa o refacem exact asa cum stim ca a fost în Patrautii de Jos, localitatea din care a fost adusa“, povesteste parintele Ionut Amarinei. Gratie eforturilor sale neîntrerupte, bisericuta, încadrata în lista monumentelor istorice din judetul Botosani, a fost salvata de la disparitie. Tânarul paroh a luptat cu birocratia si cu piedicile de tot felul si a reusit, într-un sat mic si îmbatrânit, sa faca imposibilul. Adica, sa redea comunitatii si generatiilor care vin cel mai valoros bun al lor - biserica satului. Exteriorul a fost supus unui minutios proces de refacere. Astfel, bârnele putrezite, de deasupra temeliei, au fost înlocuite, lemnul a fost tratat si tabanuit cu scândura. „Am lucrat numai cu mesteri din Bucovina, care cunosc tehnica lucrului în lemn. Dupa toata procedura de refacere si consolidare, am repodit cu scândura pe dinafara, iar biserica si-a recapatat chipul original“, explica pr. Amarinei.Catapeteasma, cea mai de pret podoaba a interioruluiPe dinauntru, bisericuta este tencuita si varuita în alb. Spatiul, împartit doar în altar si un naos prelungit, prezinta particularitati specifice zonei din care provine. Aici nu exista perete despartitor si nici pronaos sau pridvor. De asemenea, initial, catapeteasma nu a avut usi diaconesti. Albul imaculat al peretilor contrasteaza puternic cu icoanele înnegrite de pe fundal, sporind taina si pacea locului. Catapeteasma este cea originala si reprezinta cea mai de pret podoaba din patrimoniul bisericii. „Icoanele au fost doar curatate. Am consultat un specialist si asteptam sa vedem ce se poate face, daca o vom putea restaura integral“, explica vrednicul preot de la Cândesti. Daca si aceasta va putea fi restaurata, asa cum spera parintele Amarinei, bisericuta îsi va întregi chipul în care a fost croita la Patrauti. Iar Botosanii se vor putea mândri cu înca o ctitorie în lemn salvata de la disparitie.Cândesti, satul ucrainenilorAsezat pe valea Siretului, în vecinatatea localitatilor Talpa si Rogojesti, satul Cândesti a fost atestat documentar înca din anul 1463. În perioada dominatiei habsburgice în Bucovina, satul a fost despartit în doua, jumatate ramânând în vechiul regat al României, iar jumatate în Bucovina. Despartiti vreme de aproape un secol si jumatate de un râu mic, ce trece prin mijlocul asezarii, cei de la Cândesti înca îsi mai spun si acum „regateni“ si „bucovineni“, dupa locul în care îsi au întemeiata gospodaria.Astazi, satul este format preponderent din etnici ucraineni, ortodocsi practicanti si iubitori ai traditiilor lor vechi. „Când am venit aici, nu întelegeam deloc ce vorbesc. Din patru cuvinte, trei erau în ucraineana, de fapt mai mult un dialect local al acestei limbi. În cei 12 ani de când le sunt paroh, cei mai batrâni au murit. Iar cei mai tineri vorbesc mai mult româneste. Dar pastreaza obiceiurile lor vechi. Spre exemplu, Cândestiul este singurul sat de pe valea Siretului unde de Boboteaza se colinda. De asemenea, în primele doua zile de Craciun, toti batrânii din sat merg la colindat în fiecare casa“, povesteste parintele Amarinei. (Reportaj semnat de Otilia Balinisteanu si publicat în "Ziarul Lumina" din data de 23 noiembrie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 700

Id: 35802

Data: Nov 23, 2013

Imagine: