O tânără cu meserie de bărbat, care a lucrat mai mult prin Occident, împărțită mereu doar între profesie și hobby-ul ei, fotografia, și-a găsit împlinirea ca soție de preot și mamă a trei copii într-un oraș de provincie din Moldova. Secretul acestei deveniri? O inimă și o minte la locul lor și un soț care s-a smerit pentru a o câștiga. Din convorbirea cu Mădălina Ursu rezultă că a avea inima și mintea la locul lor înseamnă să nu te depărtezi cu gândul nici de Dumnezeu, nici de țara ta.

Tânăra preoteasă și povestea ei arată că fericirea se descoperă în cele mai nebănuite locuri – de fapt, că ea este în interiorul nostru.

Iar secretul descoperirii ei stă în descoperirea lui Dumnezeu la tinerețe și în conlucrarea cu El de-a lungul întregii vieți. Iar aceasta nu se poate fără păstrarea unei legături vii cu un duhovnic care știe să țină oamenii uniți în bine – astfel, ei fac, dar și primesc Binele în viața lor.

Manager de proiect și fotograf în diaspora

„Proiectam sisteme automatizate de comandă a sistemelor industriale – îndeosebi petrochimice. Am lucrat mereu în afară. În primii șase ani cred că am stat acasă doar patru luni”, povestește preoteasa Mădălina Ursu.

Îi plăcea ceea ce făcea, iar provocarea profesională este serioasă într-o industrie în care standardele și tehnologiile se schimbă rapid: trebuie să fii într-un proces continuu de învățare.

La început, deși lucra în țări care fac mare caz de politicile de egalitate pentru femei, s-a confruntat cu multă neîncredere și misoginie.

„Era foarte greu să te motivezi văzând că șeful de proiect din țara respectivă nu are încredere în tine. Sigur că, până la final, lucrurile se schimbau și am plecat întotdeauna cu o strângere reală de mână”, povestește inginera.

În tot acest timp, a ținut legătura cu țara căutând comunitățile de români din diaspora. „În Postdam (Germania), la Parohia „Sf. Cuv. Paisie de la Neamț”, am descoperit o comunitate extrem de frumoasă și de liniștită. Toți erau mereu cu zâmbetul pe buze, fiecare își știa locul în biserică, era o atmosferă de pace totală la slujbe. Parcă redescopeream Ortodoxia.”

„Am stat foarte mult și la Milano și Torino, unde românii m-au primit cu brațele deschise. Mi-aduc aminte că m-au chemat să fac fotografii la un botez multiplu. Se botezau șase bebeluși. Nu aveau fotograf, nu aveau cântăreț la strană, iar părintele încerca să le suplinească pe toate”, rememorează preoteasa.

„Fotografia m-a ajutat să-i cunosc pe acești oameni. Este extraordinar ce fac preoții români în alte țări, cum reușesc să-i adune pe mulți în jurul lor și să-i țină uniți într-o țară mare, unde sunt priviți ca străini, indiferent de profesie și de timpul de ședere acolo.”

„Am avut și un proiect fotografic pe tema Ortodoxiei în diaspora”, adaugă tânăra, care în prezent este fotograf profesionist.

Duhovnicul, cu care ținea legătura prin intermediul mijloacelor moderne de comunicare, i-a dat ideea: „Tu îmi povestești mie și te entuziasmezi, dar imortalizează cumva aceste momente!”

Cu duhovnicul ținea legătura din perioada adolescenței. „A fost meritul său că a reușit să-i atragă la Catedrala din Slobozia pe aproape toți tinerii din orașul meu natal. Stăteam ore în șir la cateheză, mergeam la slujbe. A reușit să mențină o comunitate foarte strânsă de oameni și acum, după 14 ani. Faptul că ne ține încă uniți este mare lucru.”

Iubire: aroganța învinsă de insistența smerită

La un moment dat, i-a spus șefului ei să-i dea un proiect mai aproape de casă. „Chiar dacă am fost plecată atât de mult în acești ani ai tinereții, niciodată nu mi-am dorit să mă stabilesc în altă țară”, spune Mădălina Ursu.

„Cu siguranță mi-ar fi fost bine din multe puncte de vedere, mai ales financiar și profesional. Dar, sincer, obosisem”, povestește ea. Așa a apărut proiectul de la Petrobrazi Ploiești, pe care l-a preluat după încheierea unui proiect în Germania.

Chiar înainte de începerea noului proiect din țară, a fost invitată, împreună cu echipa de la firmă, la nunta unui coleg originar din Onești. Nu cunoștea pe nimeni din acest oraș și era prima dată când ajungea acolo.

„Văzând că fac fotografii la nuntă, viitorul meu soț, pe care atunci îl vedeam prima dată în viață, a venit la mine și m-a rugat să-i arăt câteva din cadrele surprinse. I-am răspuns foarte arogant, dar el mi-a spus că mă știa de la slujbele la Patriarhie și mi-a arătat că mă găsise și pe Facebook.”

Era un prieten din copilărie al mirelui, dar pe tânăra ingineră a speriat-o puțin modul lui direct de abordare. „După acest episod, am urcat în camera de hotel și nu am mai vrut să dau ochii cu el, deși el spunea să ne vedem a doua zi cu toții și să vizităm orașul”, povestește Mădălina Ursu.

A doua zi, ea și-a făcut rapid bagajele și a plecat singură să viziteze împrejurimile, inclusiv biserica Sfântului Ștefan cel Mare de la Borzești. Apoi s-am întors la București.

Dar tânărul care apăruse neinvitat în viața ei nu s-a lăsat lesne părăsit. A doua zi a venit la București și i-a scris că i-ar făcea plăcere să mai vorbească. „Eu eram deja la proiectul din Ploiești și nu am putut pleca de acolo decât după șase zile”, își amintește Mădălina Ursu.

„M-a așteptat. Mă simțeam chiar vinovată, mă gândeam că poate avea nevoie cumva de ajutorul meu.” Tânăra ingineră a plecat la miezul nopții din Ploiești, încă mirosind a petrol, ca să fie a doua zi la întâlnirea cu oneșteanul insistent.

„Ne-am întâlnit în fața Patriarhiei și am stat de vorbă cinci ore. Am aflat că acela a fost și locul în care se cunoscuseră părinții lui, că o cunoscusem deja pe mama lui – când vizitasem biserica din Borzești și că tatăl lui era preotul care oficiase cununia la care ne-am cunoscut.”

După o perioadă de cunoaștere reciprocă, au făcut pasul: cununia. Proiectul apărut în mod providențial în țară i-a permis Mădălinei Ursu să se dedice relației, să îl cunoască mai bine pe cel alături de care urma să-și petreacă viața.

Onești, orașul prietenos cu copiii

Primul copil, Alexia, acum în vârstă de cinci ani, s-a născut la București. Când soțul a fost numit preot la Onești, s-au mutat acolo fără niciun regret.

„Era foarte greu să pierd două ore pe drumul la și de la serviciu, să ies cu fetița afară seara, în zgomot de tramvaie și poluare. Chiar simțeam că era bine să plecăm, iar Dumnezeu așa a rânduit.”

Proaspăta mămică și-a găsit o slujbă la un combinat local, iar timpul dedicat copiilor este mai mare: „Efectiv ajungi de la un capăt la altul al orașului foarte rapid. De exemplu, ajungem la balet în zece minute, unde face cu o profesoară venită aici tot de la București, după zeci de ani de experiență”.

Grădinița este la cinci minute de casă, iar poluarea și traficul nu se compară nici pe departe cu cele din Capitală.

În plus, orașul fiind mic, toată lumea se cunoaște cu toată lumea, toți sunt mult mai degajați, mai veseli, mai sinceri, spune preoteasa, care la început a fost descumpănită de îmbrățișările și entuziasmul primite de la toți cei care se bucurau să o cunoască.

Desigur, nu totul este roz. „Tinerii au plecat majoritatea la Iași, la Brașov, la București. Nici nu mai vor să vină, salariul este foarte mic pentru un specialist și nu-ți poți plăti chiria. Să întemeiezi o familie aici e foarte greu”, spune preoteasa.

Totuși, familia lor continuă să se mărească în ciuda oricăror dificultăți. Aici s-au născut următorii doi copii: Damian, de doi ani, și bebe Ioan, care are doar șapte luni.

Un copil îți dă putere

Când a aflat că este pentru a treia oară însărcinată, nu știa dacă să se bucure sau să plângă de îngrijorare.

„Nu ne așteptam să vină atât de repede unul după altul. Damian avea doar nouă luni, chiar nu eram pregătiți. Ne gândeam la un al treilea copil peste câțiva ani. Dar doamna doctor m-a încurajat să gândesc pozitiv și să realizez că atunci era momentul potrivit”, spune Mădălina Ursu.

„Dacă acum a apărut, înseamnă că acum puteți voi să-i oferiți ce are nevoie și acum este momentul. Cine știe? Poate că peste cinci ani nu mai puteai sau nu mai erai sau nu mai venea altul”, i-a spus ginecologul.

„M-a marcat această primă discuție cu doamna doctor. Are 39 de ani și multă experiență pentru vârsta ei. Datorită celei de a treia sarcini, ne-am descoperit și mai mult una pe alta. A fost primul și singurul om care m-a încurajat. Nu este apropiată de Biserică, dar m-a făcut să realizez ce binecuvântare am primit și m-a ajutat să-mi regăsesc încrederea”, povestește Mădălina Ursu.

„Cred că incertitudinea zilelor pe care le trăim umbrește cumva primirea unei astfel de vești. Am mulți prieteni care au fost afectați financiar sau și-au pierdut serviciul în pandemie. Mă gândesc cât de stresați ar fi dacă ar primi o astfel veste acum.”

„Dar poate că ar trebui să ne întoarcem mai mult către Dumnezeu, ca să trecem mai ușor peste toate – inclusiv peste planurile noastre pentru viitorul apropiat”, adaugă ea.

„Mă temeam că nu voi face față, că nu le voi putea oferi atenția necesară tuturor. Dar cel de al treilea copilaș a venit la pachet cu putere, cu o răbdare și cu enorm de multă dragoste. Suntem mai împliniți, este mult mai bine așa.”

„Viața ți se schimbă realmente în bine, indiferent că este primul copil, sau al treilea, sau al cincilea, sau al zecelea”, spune presbitera. „Am simțit că am primit și putere odată cu acest copil.”

Cum ne ajută cei pe care-i ajutăm

În privința slujirii ca preoteasă, Mădălina Ursu este recunoscătoare că aici tinerețea ei nu a fost motiv de a fi privită cu neîncredere, așa cum i se întâmplase când a fost manager de proiect în afara țării.

„Fiind un oraș mic, respectul celorlalți credincioși este foarte mare față de doamna preoteasă, indiferent de vârsta sau experiența ei. Am fost primită cu brațele deschise, deși nu cunoșteam pe nimeni și aveam și accent străin de zonă. Aceasta te face să vrei să dai tot ce poți pentru comunitate”, spune ea.

Cei care le-au cerut primii ajutorul la parohie au fost familiile numeroase care locuiesc în jurul orașului și au câte șapte-opt copii.

La vechea biserică unde slujea părintele, Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Onești, s-au apropiat de multe familii vulnerabile cu mulți copii și cu o mare credință. Copiii lor sunt curați, frumos educați și cu vorbă așezată, cuminte.

Printre ele, și o familie romă cu nouă copii, din care șase merg la școală, unul este în scaunul cu rotile de la o vârstă fragedă și este îngrijit de mama lui, iar câțiva micuți merg la grădiniță.

„Stând de vorbă cu ei, constați că îți oferă un model de viață. M-a uimit cât efort depuneau părinții să-i țină în școală”, spune presbitera.

Căutarea de resurse pentru a sprijini aceste familii a închegat comunitatea parohială. Oamenii au fost bucuroși să poată dărui haine, rechizite, electrocasnice care urmau să ajute niște copii să-și construiască o viață mai bună prin educație.

„De fapt, ajutorul este reciproc: noi nu realizăm cât de mult ne ajută ei, prin exemplul lor”, spune preoteasa.

Banul văduvei: Generozitate față de Dumnezeu

Anul acesta, slujirea ei și a părintelui va fi să mobilizeze resursele pentru construirea bisericii Parohiei RED: o comunitate în formare, într-o biserică nouă. Mai ales construirea comunității este o provocare, spune ea.

„Nici colecta de fonduri nu e o sarcină ușoară, dar vă rog să mă credeți că cei mai mulți bani și susținerea continuă vine din partea persoanelor vârstnice, care oferă în mod constant din pensia lor bănuțul văduvei.”

O astfel persoană este o doamnă care, în pofida greutăților financiare cu care se confruntă, oferă lunar o sumă consistentă pentru construcția noii biserici: Părinte, cu ce plec dincolo? spune femeia.

„E un oraș micuț și cu multe biserici, o nouă biserică nu ar putea părea ca o urgență, dar iată că generozitatea față de Dumnezeu nu cunoaște limite, căci oamenii dau din puținul lor, Mulți spun: Copiii au plecat de acasă, iar voi sunteți la început de drum, așa că vă ajutăm cu ce putem și poate va rândui Dumnezeu să ne închinăm și noi acolo! ” povestește Mădălina Ursu.

Finalizarea construcției noului lăcaș de cult este planificată pentru sfârșitul anului. „Sperăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, să împlinim fapta bună și reușim a ne ajuta reciproc în comunitatea în care am ales să trăim”, spune preoteasa.

O pasiune pusă în slujba comunității

Biserica noii parohii RED din Onești va avea hramurile „Sfinții Români” și „Sf. Mc. doctori fără de arginți Cosma și Damian”. Sfințirea locului a avut loc în data de 1 noiembrie 2021.

Presbitera spune că parohia va dezvolta proiecte sociale: „Ne propunem să-i cunoaștem pe cei care au nevoie de noi și să-i apropiem de Biserică.”

Totodată, ar vrea să se folosească de pasiunea pentru fotografie ca să construiască o comunitate a tinerilor: „Îmi doresc să transmit pasiunea pentru fotografie celor care vor să cunoască tainele acestei frumoase activități, în special copiilor și tinerilor din parohie”.

„Dacă, pentru mine, dorința de a cunoaște comunitățile ortodoxe din diaspora (din diferite țări în care aveam proiecte pe partea de inginerie – automatizări) a fost practic motivul declanșator al unei specializări în fotografie (la acel moment neavând cunoștințe de tehnică fotografică, ci doar un aparat obișnuit și o dorință uriașă de a învăța), îmi doresc ca, la noua parohie, să dezvolt cât mai frumos proiectul de suflet alături de tinerii doritori”, explică doamna preoteasă.

„Într-un prezent din ce în ce mai asaltat de non-valori și kitsch, îmi doresc ca toți să fim mai deschiși către frumos, să  privim, să descoperim zilnic și să apreciem cu adevărat tot ceea ce ne înconjoară – bineînțeles, și prin intermediul fotografiei.”

În gândurile pe care le are pentru copiii și tinerii din Onești, Mădălina Ursu îi include și pe propriii ei copii.

„Îmi doresc să le ofer copiilor mei o copilărie frumoasă în orașul acesta românesc în care ne-am stabilit și care este un loc sigur pentru copii și liniștit. Vrem să creștem oameni frumoși și corecți și să ne bucurăm odată cu ei de fiecare pas pe care îl vor face în viață”, spune ea.

„Nu mă văd peste zece ani decât tot aici, în Onești, sperând că vom reuși să înmulțim faptele bune, să ne apropiem mai mult de comunitate, iar copiii noștri să relaționeze frumos cu toți, să fie uniți, să se ajute și să crească în credință.”

Foto credit: Arhiva personală

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 321

Id: 76210

Data: Feb 14, 2022

Imagine: