Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei și Universitatea Națională din Atena vor publica volumul „Bisericile Înțelepciunii lui Dumnezeu în lume” și vor propune Consiliului Europei înființarea „Rutei culturale a monumentelor dedicate Înțelepciunii lui Dumnezeu (Hagia Sophia)”.
Anunțul a fost făcut marți, la întâlnirea membrilor Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei cu Arhiepiscopul Ieronim al Atenei.
Membrii Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei s-au aflat la Atena pentru a semna un memorandum de cooperare cu Universitatea Națională din Atena, care a înființat anul trecut Centrul de Excelență în Utilizarea Patrimoniului Cultural Ortodox și în Dialogul Interreligios.
Întâistătătorul Bisericii Greciei a sugerat ca, în cadrul acestei cooperări, să fie organizate programe internaționale pentru întâlniri ale tineretului din întreaga lume.
Colaborarea dintre universitatea ateniană și Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei se va concretiza și în propunerea unui proiect de înființare a „Rutei culturale a Monumentelor dedicate Înțelepciunii lui Dumnezeu (Hagia Sophia)”. Acesta va fi depus spre aprobarea Consiliului Europei.
Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei a organizat, în colaborare cu Orthphoto.net, un concurs de fotografie care are ca temă bisericile dedicate Înțelepciunii lui Dumnezeu în lume. Acesta se desfășoară până la sfârșitul lunii mai.
Concursul a creat o hartă a acestor monumente închinate Înțelepciunii lui Dumnezeu:
Cuvântul grecesc Sophia desemnează Înțelepciunea lui Dumnezeu, întrupată în persoana Mântuitorului Hristos. Astfel, Bazilica Sfânta Sofia, construită în secolul al VI-lea la Constantinopol (Istanbulul de azi), era închinată Logosului divin.
Universitatea din Atena a făcut apel la instituțiile și organizațiile internaționale „să asigure protecția și caracterul de monument al bazilicii” după ce guvernul turc a decis anul trecut să o transforme din muzeu în moschee.
Foto credit: Facebook / Hagia Sophia. The churches of Wisdom of God in history and in the world
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 260
Id: 73691
Data: May 26, 2021
Imagine:
Monahul trebuie să învețe să folosească tehnologia digitală doar atât cât să simtă că viața duhovnicească nu-i este afectată, ci încurajată, a afirmat Arhim. Teofil Tia la simpozionul dedicat monahismului organizat de Patriarhia Română.
În cadrul întâlnirii, .....
Data: May 26, 2021
„Regulamentul pentru disciplina monahală” din anul 1873 este primul regulament monahal aprobat de un Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a precizat Părintele Andrei Anghel în cadrul
Data: May 27, 2021
Noul „Îndrumător administrativ bisericesc”, ediția a IV-a, destinat atât clericilor în activitatea de la parohie, cât și candidaților care susțin examenul de capacitate preoțească, a fost publicat la Editura Cuvântul vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.
.....Data: May 27, 2021
Evlavia, sprijinul acordat Ortodoxiei românești și eroismul cu care a protejat Creștinătatea europeană sunt trei motive pentru o posibilă canonizare a Voievodului Mihai Viteazul, a spus joi Părintele Mitropolit Nifon la slujba de comemorare pe care a oficiat-o cu prilejul împlinirii .....
Data: May 27, 2021
Episcopul Basarabiei de Sud a serbat miercuri, alături de alți trei ierarhi, împlinirea a trei ani de slujire ca arhiereu. Cu acest prilej, el a declarat că a învățat de la Părintele Patriarh Daniel tainele administrației și pastorației, dar și flexibilitatea și atenția în relație .....
Data: May 27, 2021
117 studenţi şi sportivi din cadrul Clubului Dinamo au donat sânge, miercuri, 26 mai 2021, la Academia de Poliţie din Bucureşti.
Acţiunea face parte din campania „Donează sânge, salvează o viaţă!” a .....
Data: May 27, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).