În predica de Întâmpinarea Domnului, Episcopul Macarie a propus o analiză a adâncurilor inimilor, după care fiecare să răspundă la mai multe întrebări.
„Oare Îl doresc eu pe Hristos? Îl aștept cu dragoste, sunt pregătit să Îl întâmpin oare dacă mi se înfățișează Hristos? Îl recunosc în săracul, în bolnavul, în întemnițatul de lângă mine?”.
„Și dacă parcurg aceste trepte ale întâlnirii și întâmpinării Lui, oare îmi asum eu mărturisirea? Îl afirm pe Mântuitorul Iisus Hristos în văzul lumii riscându-mi liniștea socială și poate chiar reputația?”, a afirmat Preasfinţia Sa.
Episcopul Europei a menţionat că răspunsurile le primim în biserică, atunci când Îl întâmpinăm „așa cum L-a întâmpinat odinioară Dreptul Simeon și cum L-a întâmpinat Prorocița Ana”.
„Îl putem primi și noi pe Pruncul Iisus pe brațele noastre, fiindcă nu este o faptă mai frumoasă, mai inocentă și mai plină de sens în viața noastră, decât a-L întâmpina pe Pruncul Iisus, iar în numele Lui pe toți pruncii dăruiți nouă de El”.
„Așadar, să rămânem în lumina Dătătorului de lumină, iar atunci când Îl primim euharistic pe Pruncul Hristos în Liturghie, pe brațele inimii, să spunem laolaltă cu toată bucuria: Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credința cea adevărată, Nedespărțitei Sfintei Treimi închinându-ne, că aceasta ne-a mântuit pe noi”.
În predică, ierarhul a explicat că întâmpinarea este o dispoziție sufletească, care ne arată că sosirea celui așteptat este un eveniment, iar cel așteptat este important, este esențial.
„Întâmpinarea este vocația noastră de creștin. Întâmpinarea este o vocație de profunzime, de adâncime a omenității noastre, fiindcă suntem făcuți să ne așteptăm cu dragoste și dor și să ne întâmpinăm unii pe alții”.
„Dacă noi suntem făcuți pentru ca noi să ne întâmpinăm, cu atât mai mult suntem făcuți ca să Îl așteptăm și să Îl întâmpinăm și să Îl mărturisim pe Mântuitorul Iisus Hristos așa cum L-au mărturisit astăzi Dreptul Simeon și Prorocița Ana”.
În ziua Întâmpinării Domnului, Preasfinţitul Părinte Macarie a slujit la Paraclisul Episcopal din Stockholm.
Foto credit: arhivă Episcopia Europei de Nord
Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 322
Id: 72634
Data: Feb 4, 2021
Imagine:
Cu ocazia împlinirii a 96 de ani de la înfiinţarea Patriarhiei Române, vă oferim câteva informaţii cu privire la istoricul acestei instituţii şi răspândirea sa în prezent.
Patriarhia este o organizaţie administrativ-bisericească superioară, autonomă şi .....
Data: Feb 4, 2021
Printre prioritățile Arhiepiscopiei Sucevei în 2021 se numără proiectarea și atragerea de fonduri pentru o policlinică și un spital cu numele „Anastasie Crimca”.
Prin utilizarea acestui nume, Biserica îl omagiază pe Mitropolitul
Data: Feb 4, 2021
Voluntarii de Catedrala Mântuirii Neamului au ajutat marţi 24 de familii din localitățile ilfovene Grădiștea și Sitaru.
Prin această acţiune, cuprinsă în campania „Implică-te! Împreună reușim mai mult!”, voluntarii le-au oferit membrilor familiilor respective daruri .....
Data: Feb 5, 2021
Emanoil Gojdu, desemnat cel mai mare filantrop ortodox român laic, a fost pomenit miercuri la Sibiu. Parastasul a fost oficiat, la statuia acestuia .....
Data: Feb 5, 2021
Un preot român din Paris, fizician de elită, a vorbit într-un interviu acordat Press One despre .....
Data: Feb 5, 2021
Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei donează Primăriei Miercurea Ciuc zece tone de cartofi pentru romii cazaţi în sala de sport din municipiu, care au fost afectaţi de incendiul care le-a distrus locuinţele, în luna ianuarie.
Preasfinţitul Părinte Andrei a .....
Data: Feb 5, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul (partea I) (18 martie 2013)
Sfanta Liturghie la praznicul Bunei Vestiri (25 martie 2013)
Priveghere la praznicul Bunei Vestiri (24 martie 2013)
Sfanta Liturghie in Duminica Samarinencei (a V-a dupa Pasti) (2 iunie 2013)
Sfanta Liturghie la praznicul Intampinarii Domnului (2 februarie 2013)
Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul (partea a IV-a) (21 martie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).