Romfilatelia marcheaza 190 de ani de la inființarea Monitorului Oficial

Pentru a marca împlinirea a 190 de ani de la înființarea Monitorului Oficial, Romfilatelia a introdus joi noua serie de mărci poștale ce îl înfățișează pe Ion Heliade Rădulescu, primul redactor al instituției.

Emisiunea este intitulată „Monitorul Oficial, 190 de ani” și prezintă elemente filatelice cu valoare nominală de 10 lei, o coliță filatelică dantelată cu marca poștală cu valoare nominală de 32 lei și un plic „prima zi”.

Monitorul Oficial a fost înființat în anul 1832 pe când românii nu se aflau în granițele unui singur stat. Trecerea către ziarul oficial s-a făcut treptat, în Țara Românească la 8/20 decembrie 1832, iar în Moldova la 22 iunie/4 iulie 1833, prin punerea în aplicare a Regulamentului Organic.

Începând cu nr.3, publicația își schimbă titlul în „Buletin gazetă oficială” și i se adaugă stema țării.

Editura Monitorului Oficial publică și în prezent lucrări care promovează cultura națională și publicații din diferite domenii, precum drept, artă, istorie și diplomației.

Foto credit: Romfilatelia.ro

De asemenea, în mai multe muzee şi instituţii din Bucureşti şi din ţară poate fi vizitată pe parcursul acestui an expoziţia foto-documentară „190 de ani de la prima apariție a Monitorului Oficial”.

Programul expoziţiei aniversare este următorul:

– luna iunie, Muzeul Municipiului București;

– luna iulie, Muzeul Național de Artă al României – Muzeul Colecțiilor de Artă;

– luna august, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia;

– luna septembrie, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova;

– luna octombrie, Muzeul Orașului Oradea;

– lunile noiembrie și decembrie, Camera Deputaților.

Foto credit: historia.ro

Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 214

Id: 77041

Data: Jun 3, 2022

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).