Editura Cuvântul Vieții vă propune o nouă publicație care se intitulează „Părinții Apostolici: texte alese”.
„Pentru a cunoaște mai bine istoria Bisericii și predania acesteia, trebuie să ne întoarcem la sursele primare, să descoperim ceea ce era încă de atunci bine și unde am început să avem lipsuri din cauza neputințelor noastre”, precizează editorii.
„Scrierile Părinților apostolici sunt asemenea unei oglinzi care ne arată nu doar chipul nostru actual, ci și cel pe care al trebui să-l avem dacă ne dorim cu adevărat desăvârșirea”, se arată în Nota Editorială.
În volum puteți citi extrase din scrieri ale Sfântului Clement Romanul, din Epistola lui Barnaba, Epistola către Diognet, Hermas, Sfântul Ignatie Teoforul și din Învățătura celor doisprezece Apostoli.
Volumul de față poate fi poate fi achiziţionat prin intermediul site-ului Librăriei Cărților Bisericești, prin comandă la [email protected], [email protected] sau la numărul de telefon 021.335.21.28.
Foto credit: Librăria Cărților Bisericești
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 288
Id: 72645
Data: Feb 6, 2021
Imagine:
„Am mare încredere. Și cu centrul vom reuși, și cu catedrala vom reuși și cu toată misiunea noastră. Noi vom reuși”, a repetat Episcopul Antonie în deschiderea ședinței anuale a Adunării Eparhiale din Episcopia de Bălți.
Ierarhul a spus că nu este singur și se .....
Data: Feb 6, 2021
1. A apărut pe 7 februarie 2005 la Iași, fiind realizat de o echipă formată din teologi de la Institutul Trinitas și jurnaliști care activaseră în presa laică, în special la cotidianul Lumea Ieșeanului.
2. Primul cotidian creștin-ortodox din România „a pornit .....
Data: Feb 7, 2021
Patriarhul Teoctist, de la a cărui naștere se împlinesc duminică 106 ani, „a lucrat, în contextul ostil Bisericii din vremea regimului comunist, pentru păstrarea credinţei și a valorilor culturale românești inspirate de ea”, iar după 1990 „a folosit libertatea pentru a urma .....
Data: Feb 7, 2021
La slujba de duminică, PS Timotei Prahoveanul a vorbit în Catedrala Patriarhală despre Pilda Talanților. Spre finalul cuvântului său, ierarhul a oferit mai multe exemple de oameni care au înțeles mesajul acestei parabole și au încercat să-l pună în aplicare, adică .....
Data: Feb 7, 2021
La 30 de ani de la întreruperea apariției sale, Revista Mitropolia Ardealului își reia rolul de publicație oficială de informare, de folos misionar și pastoral pentru preoții și credincioșii din Mitropolia Ardealului.
Revista mitropolitană a preoților și .....
Data: Feb 7, 2021
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit duminică despre Pilda Talanților. El a spus că această parabolă este plină de învățături și se referă atât la viața obișnuită a oamenilor, cât și la viața spirituală.
„Calitățile sufletești ale fiecărei .....
Data: Feb 7, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).