Câteva sute de credinciosi severineni au serbat praznicul Înaltarii Domnului la Catedrala episcopala din Drobeta Turnu Severin. Rugaciunile bunilor crestini s-au îndreptat si catre cei pe care Biserica îi cinsteste în chip deosebit în aceasta zi, eroii neamului românesc, cazuti pe câmpurile de lupta pentru apararea credintei stramosesti. Slujba ce marcheaza trecerea a 40 de zile de la Învierea Domnului, a fost savârsita de catre ierarhul mehedintenilor, Preasfintitul Parinte Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei, potrivit episcopiaseverinului.ro.Preasfintia Sa a slujit înconjurat de soborul de preoti si diaconi ai Catedralei episcopale. Raspunsurile din cadrul Sfintei Liturghii arhieresti au fost date de cele doua grupuri psaltice ale sfântului lacas de închinare: “Sf. M. Mc. Gheorghe” si “Sf. Nicodim”.La ora 12:00, în toate bisericile din cuprinsul Episcopiei Severinului au batut clopotele spre aducere aminte de eroii neamului românesc, cinstiti cu toata cuviinta de Biserica ortodoxa.Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înaltarii Domnului a fost hotarâta de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Aceasta decizie a fost consfintita prin alte doua hotarâri sinodale recente din anii 1999 si 2001 care au proclamat aceasta zi ca sarbatoare nationala bisericeasca.Totodata, Legea 379/2003 privind regimul mormintelor si operelor comemorative de razboi a proclamat cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Pasti, sarbatoarea Înaltarii Mântuitorului Iisus Hristos - Ziua Eroilor, ca sarbatoare nationala a poporului român.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 595
Id: 41144
Data: May 31, 2014
Imagine:
Marți, 27 mai 2014, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Parinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului, la Seminarul Teologic Ortodox din Arad s-au desfașurat festivitațile de .....
Data: May 31, 2014
În apropierea zilei de 1 iunie, Ziua internationala a copilului, copiii de la Gradinita „Toti Sfintii” din Rm. Vâlcea au pregatit o expozitie de icoane pe sticla si .....
Data: May 31, 2014
Vineri 30 mai 2014, la Biserica Sfântul Nicolae din Parohia Sinești, Protopopiatul Urziceni, Episcopia Sloboziei și Calarașilor, în cadrul .....
Data: May 31, 2014
Biserica se va afla mâine, 1 iunie 2014, în Duminica a VII-a dupa Paști închinata Sfinților Parinți de la Sinodul I Ecumenic. În .....
Data: May 31, 2014
La Praznicul Înalțarii Domnului foarte mulți credincioși au avut bucuria sa participe la Sfânta Liturghie Arhiereasca oficiata la Catedrala arhiepiscopala aradeana de catre .....
Data: May 31, 2014
Cuvântul de învatatura al parintelui Cleopa Ilie la Duminica a VII-a dupa Paști (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic).În Duminica .....
Data: May 31, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).