Sfântul Ioan Casian este, dincolo de meritele sale incontestabile privitoare la întemeierea monahismului apusean, un reprezentant al ortodoxiei noastre de limba latina. Opera sa ilustreazascopul vietii monahale, afirmând ca piedica desavârsirii este pacatul sub toate formele lui, iar armele desavârsirii sunt virtutile si ajutorul lui Dumnezeu. El a reusit sa creeze o simbioza între spiritualitatea rasariteana si cea apuseana, contribuind la întarirea spiritului ecumenic al crestinismului. Pentru acest fapt a si fost numit „punte de legatura între Rasarit si Apus”.Izvoarele principale asupra vietii Sfântului Ioan Casian sunt propriile opere si doua însemnari: ale lui Ghenadie de Marsilia în istoria sa literara „De viris illustribus” si ale lui Fotie, în „Biblioteca” sa.Ioan s-a nascut, cel mai probabil, în jurul anilor 360-365. Privitor la originea sa, Ghenadie subliniaza ca era de neam scit, hirotonit diacon de catre Ioan cel Mare al Constantinopolului, mai apoi devenind ctitor a doua manastiri: una pentru calugari si alta pentru calugarite. Unii învatati au obiectat însa ca frumusetea si corectitudinea latinei lui Casian exclud originea sa dintr-o regiune barbara si sunt indicatii mai degraba pentru o origine în sudul Galiei, în Provence.În copilarie, Ioan Casian a primit o frumoasa si bogata cultura clasica (i-a studiat pe Virgiliu, Horatiu, Persiu, Cicero), dupa cum marturiseste el însusi în opera sa „Colationes”. Din dorinta de a cunoaste mai bine viata monahala, împreuna cu sora sa si cu prietenul sau Gherman, care era ceva mai în vârsta decât el, s-a hotarât sa plece în Palestina. Aici s-au stabilit la o manastire de lânga Bethleem, nu departe de pestera unde S-a nascut Mântuitorul. Aici, sustin cercetatorii, si-a completat formatia sa monahala, deoarece aici existau manastiri, descoperirile arheologice confirmând acest lucru.În 385 Casian si Gherman au plecat în Egipt, fiind dornici de a cunoaste patria clasica a monahismului. Aici au ramas mai multi ani si au vizitat pe cei mai cunoscuti anahoreti, cercetând îndeosebi pustiul scetic (Iosif, Nestor, Avraam, Moise, Pafnutie). Nu este exclus ca ei sa-l fi vizitat si pe Evagrie Ponticul, un cunoscut sustinator al lui Origen.Din Egipt au venit la Constantinopol, unde era patriarh Sfântul Ioan Gura de Aur, care l-a remarcat pe Ioan si l-a introdus în cler, hirotonindu-l diacon. Casian ramâne lânga Sfântul Ioan Hrisostom pâna în 404, deoarece în anul urmator ei se aflau la Roma, unde prezentau papei Inocentiu I rugamintea clerului si poporului din Constantinopol de a ajuta pe Sfântul Ioan Gura de Aur, care fusese trimis a doua oara în exil. La Roma, ei au legat o frumoasa prietenie cu diaconul Leon, viitorul papa, care va ruga pe Casian sa scrie tratatul „Despre Întruparea Domnului”.Dupa sederea la Roma nu mai avem nicio informatie despre Gherman. Despre Casian stim ca a plecat la Marsilia, ca a fost hirotonit preot si ca a întemeiat aici doua manastiri, în jurul anului 415. În aceste manastiri, el a lucrat pentru organizarea si adâncirea vietii monahale pâna în jurul anului 435, când a adormit în Domnul. Munca sa a fost împartita între datoriile sale de staret si operele scrise, în care punea pe hârtie regulile vietii de obste, lupta contra pacatului, diferitele urcusuri spre desavârsire si datoriile sale de teolog care trebuia sa faca fata atâtor controverse doctrinare (nestorianismul, predestinatianismul etc.).Operele literare ale Sfântului Ioan CasianContactele Sfântului Ioan Casian cu oamenii duhovnicesti ai Palestinei, Egiptului, Italiei si Galiei i-au creat o considerabila dimensiune spirituala în secolele al IV-lea si al V-lea, dimensiune de care Biserica beneficiaza si astazi.Cele doua mari probleme cercetate de Sfântul Ioan Casian sunt lupta contra pacatului si biruinta asupra lui prin organizarea tuturor eforturilor pentru îmbunatatirea spirituala, dar si mentinerea cu tarie a învataturii sinoadelor ecumenice, ca Hristos este om adevarat si Dumnezeu adevarat si ne deschide calea spre realizarea desavârsirii; acestea constituie cele doua coloane de sustinere si izvoare de alimentare ale spiritului ecumenic al epocii noastre.La dorinta episcopului de Apta Iulia, care înfiintase o manastire în eparhia sa, Sfântul Ioan Casian scrie, în jurul anului 420, o lucrare intitulata „Despre asezamintele manastirilor de obste si despre tamaduirile celor opt pacate principale”(12 carti). Temele principale ale primelor patru carti sunt legate de îmbracamintea monahilor, rugaciunile din timpul zilei si al noptii si conditiile recrutarii novicilor în viata monahala. Urmatoarele opt carti se ocupa de cele opt pacate principale, reduse mai târziu la sapte.Cartea a V-a analizeaza duhul lacomiei pântecelui si toate aspectele legate de aceasta patima, ilustrate prin exemple.Cartea a VI-a combate duhul desfrânarii sau patima carnii, cu recomandarea staruitoare de a practica izolarea si abstinenta.Cartea a VII-a prezinta duhul arghirofiliei sau al iubirii de arginti, pe care o considera straina de firea omului, asemenea pizmei, venind din afara. Acest pacat împiedica toate virtutile si este socotit ca lepra duhovniceasca a sufletului. El nu se poate birui decât prin viata de obste.Cartea a VIII-a îndeamna la lupta împotriva duhului mâniei, înfatisat sub numeroase aspecte, cum ar fi mânia contra altora si mânia contra noastra, adica împotriva pornirilor pacatoase din noi, alaturi de remedii contra acestei patimi.Cartea a IX-a este îndreptata împotriva duhului tristetii cu diferitele lui aspecte. Tristetea este folositoare în actul pocaintei de pacate sau în dorinta de desavârsire.Cartea a X-a ataca trândavia cu multiplele ei fete. Se staruie asupra urmarilor dezastroase ale trândaviei, care nu pot fi biruite decât prin munca. Exemplul de munca al Sfântului Apostol Pavel si al celor ce erau cu el este graitor în acest sens. Lucrarea mâinilor dezradacineaza multe pacate. Sensul social al muncii este subliniat cu putere de catre autor. Se arata ca fratii din Egipt, cu câstigul mâinilor lor, nu-si acopera numai nevoile personale, ci vin si în ajutorul celor care se afla în închisori.Cartea a XI-a condamna duhul slavei desarte. Slava desarta este multipla si variata si ataca pe calugar si pe tot omul din toate partile. Nici pustiul nu înfrânge duhul slavei desarte. Când ti se pare ca ai biruit-o, atunci se ridica mai puternica si mai îndrazneata împotriva ta. Ea este primejdioasa mai ales când e combinata cu virtuti. Autorul analizeaza chipul deosebit în care slava desarta împinge pe monah la faptele ei, cum ea aprinde pe calugar sa capete preotia si cum îi îmbata mintea. De asemenea, se trec în revista mijloacele prin care trebuie combatuta slava desarta.Cartea a XII-a analizeaza si combate duhul mândriei, care surpa toate virtutile. Mândria este de doua feluri: a fiintelor duhovnicesti foarte înalte (îngerii) si a fiintelor trupesti. Cazul lui Lucifer, care din înger a devenit diavol din cauza mândriei, este analizat cu multa atentie. Mândria este prezentata ca început al tuturor celorlalte pacate. Pacatul mândriei este asa de mare, încât omul isi face dusman pe Însusi Dumnezeu. Pacatul mândriei este zdrobit prin virtutea smereniei, dar nimeni nu poate atinge desavârsirea sau puritatea fara milostivirea lui Dumnezeu. Autorul citeaza cazul tâlharului care, prin marturisirea lui pe cruce, a intrat cu Domnul în rai, apoi cazul lui David, a carui îndoita crima nu a fost stearsa doar prin pocainta, ci si prin harul lui Dumnezeu. Relele mândriei trupesti pentru monah sunt analizate foarte atent, apoi cele care se nasc din mândria spiritului. Autorul enumera mijloacele de combatere a mândriei: smerenia, rabdarea suferintelor si a durerilor, gândul viu si recunostinta calda pentru ajutorul si harul ce vin din partea lui Dumnezeu.O alta opera a Sfântului Ioan Casian este „Colatiuni sau convorbiri cu Parintii”, în numar de 24, dupa numarul celor 24 de batrâni din Apocalipsa. Aceasta carte este cea mai întinsa si cea mai importanta opera a Sfântului Ioan Casian. Lucrarea relateaza convorbirile pe care autorul si prietenul sau Gherman le-au avut cu cei mai vestiti pustnici ai Egiptului în ultimii 15 ani ai secolului al IV-lea. Convorbirile sunt împartite în trei grupe, dupa cele trei centre manastiresti principale pe care Sfântul Ioan Casian le-a vizitat în Egipt. La începutul fiecarei grupe se afla o prefata sau o dedicatie care precizeaza sensul general al convorbirilor care urmeaza. Se vorbeste despre tinuta fizica si morala a monahului, intentia si scopul sau, despre rugaciune, dreapta socoteala, cele trei lepadari ale monahului, pofta trupului si a duhului, despre uciderea monahilor din Palestina, despre nestatornicia sufletului, despre desavârsire, curatie, ajutorul lui Dumnezeu, stiinta duhovniceasca, despre harisme, prietenie, despre pocainta, post si închipuirile de noapte.„Despre Întruparea Domnului, contra lui Nestorie”este o alta opera a Sfântului Ioan Casian, în 7 carti, scrisa la îndemnul arhidiaconului Leon, devenit mai târziu episcopul Leon al Romei. Vorbeste despre ereziile mai importante, pe care le combate cu argumente scripturistice si afirma dumnezeirea lui Iisus Hristos.Sfântul Ioan Casian a fost o „punte de legatura între Rasarit si Apus”Meritul de seama al operelor literare ale Sfântului Ioan Casian, dedicate monahismului si aspiratiilor catre desavârsire, este acela ca autorul dezvolta tot timpul temele pe realitatea faptelor, nu pierzându-se în speculatii. El analizeaza, judeca si apreciaza critic problemele, pe baza experientei. Textele biblice sunt bine alese pentru fiecare context si nu sunt folosite în exces. Sfântul Ioan Casian vorbeste despre scopul vietii monahale, afirma ca piedica desavârsirii este pacatul sub toate formele lui, iar armele desavârsirii sunt virtutile si ajutorul lui Dumnezeu.Sfântul Ioan Casian este, dincolo de meritele sale incontestabile privitoare la întemeierea monahismului apusean, un reprezentant al ortodoxiei noastre de limba latina. El este cel care a creat un nou gen de literatura patristica, cea monahala, descoperita sub numele dePateric. Nascut pe pamânt încrestinat de Sfântul Apostol Andrei, dar stramutat în Apus, Sfântul Ioan Casian a reusit sa creeze o simbioza între spiritualitatea rasariteana si cea apuseana, contribuind la întarirea spiritului ecumenic al crestinismului. Pentru acest fapt a si fost numit „punte de legatura între Rasarit si Apus”. (Articol publicat pe site-ul doxologia.ro, la data de 28 Februarie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 935

Id: 38431

Data: Feb 27, 2014

Imagine: