Societatea de Transport București (STB) a operat o nouă reducere a parcului circulant, de încă 15 %, începând cu data de 1 aprilie. Având în vedere și penultima hotărâre, numărul de vehicule aflat în uz se va reduce aproape la jumătate.
„Liniile de transport în comun din București și Ilfov vor funcționa cu un parc de vehicule redus cu până la 40 la sută față de cel programat în condiții normale. STB SA va aloca pe fiecare linie un număr de vehicule corespunzător cererii de transport, dar și în concordanță cu gradul de încărcare a vehiculelor, astfel încât cetățenii să călătorească în condiții în care să nu le fie pusă în pericol sănătatea”, se menţionează în comunicatul STB.
Măsurile au fost luate „ca urmare a diminuării semnificative a cererii de transport din cauza riscului de infectare cu virusul SARS CoV-2”.
Cu toate acestea, oficialii STB anunţă că „nu va fi suspendată sau desființată nicio linie de autobuz, troleibuz sau tramvai”, iar „parcul programat pentru weekend nu se modifică”.
Conform comunicatului de presă, „va continua procesul de dezinfectare a tuturor vehiculelor aflate în traseu, cu două treceri pe zi, folosind substanțe care distrug virusurile (pe bază de clor) și va menține eforturile de igienizare a acestora și a stațiilor de tramvai”.
Foto credit: Public domain
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 274
Id: 69708
Data: Apr 1, 2020
Imagine:
Comemorarea martirilor de la Fântâna Albă, sat aflat pe teritoriul Ucrainei de azi, s-a făcut miercuri în mod restrâns, datorită stării de urgență instaurată în România și în țara vecină.
De aproape trei decenii, numeroși români din țară și din Ucraina se întâlnesc .....
Data: Apr 1, 2020
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat miercuri seară slujba Canonului Mare la Catedrala Patriarhală, în prezența câtorva clerici și psalți din Tronos, în condițiile permise de actuala criză medicală.
Preasfințitul Părinte Daniil, episcop locțiitor al Daciei Felix retras din motive de sănătate, a transmis duminică o predică mai puțin obișnuită, adresându-se „Preacucernicelor Ziduri, Preacuvioşilor Pereţi, Preacuvioaselor Strane şi Scaune din bisericile noastre .....
Data: Apr 2, 2020
Ziua internaţională a cărţilor pentru copii este celebrată anual în 2 aprilie începând cu anul 1967, informează Agerpres.
A fost aleasă ziua de 2 aprilie, .....
Data: Apr 2, 2020
Mitropolitul Andrei a spus miercuri la Denia Canonului cel Mare: „Noi nădăjduim că Dumnezeu o să ne salveze”.
„Acest Canon de pocăință, în .....
Data: Apr 2, 2020
În data de 2 aprilie a fiecărui an suntem invitați să conștientizăm faptul că în lume unul din 68 copii suferă de tulburări din spectrul autist și să acționăm în vederea îmbunătățirii vieții lor.
Ziua mondială de sensibilizare faţă de autism a fost decisă de Adunarea .....
Data: Apr 2, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).