Centrul de consiliere și tratare a persoanelor afectate de adicții „Sfantul Apostol Andrei” din cadrul Protopopiatului Botoșani desfășoară, in perioada 19 februarie-3 iunie 2024, acțiuni de prevenție in parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.
Specialiștii centrului vor susține sesiuni de informare și dialoguri cu liceenii din Botoșani, Flămanzi și Vorona.
Tinerii vor putea participa cu lucrări și la Simpozionul „Adicțiile și efectele lor”, care se va desfășura la finalul campaniei, in 3 iunie, la sediul Protopopiatului Botoșani. La simpozion vor participa specialiști in domeniul adicțiilor, preoți, membri ai grupurilor de suport, voluntari și elevi. Cele mai bune lucrări ale elevilor vor fi premiate.
Campania iși propune să ajungă la aproximativ 3.000 de adolescenți din județ, pentru a-i informa cu privire la pericolul comportamentelor care dau dependență și al consumului de substanțe care au acest efect.
„In contextul lumii de astăzi este important, ca tinerii, cei mai afectați de aceste patologii, să ințeleagă cauzele profunde care conduc spre adicție, pericolul lor dar și existența unei posibile vindecări, recuperări, pentru persoanele deja afectate”, transmite preotul Andrei Manolea, directorul Centrului de consiliere și tratare a persoanelor afectate de adicții „Sfantul Apostol Andrei” din Botoșani.
„Dintotdeauna știm că prevenția stă la baza evitării situațiilor de risc.”
„Cele mai multe persoane care au evitat consumul de substanță sau comportament adictiv sunt cele care au participat la o acțiune de prevenție sau care și-au insușit pe orice altă cale informații despre pericolul la care se expun atunci cand intră in contact cu substanțe sau comportamente care creează dependență”, mai transmite Părintele Andrei Manolea.
Programul activităților, pe licee, poate fi consultat aici. Lucrările elevilor care vor să participe la simpozionul final pot fi inscrise de profesorii de Religie aici (maximum 10 lucrări per profesor).
Lucrările pot fi predate și la Secretariatul Protopopiatului Botoșani in 7 zile de la data desfășurării activității de informare (pentru liceele programate in mai, nu mai tarziu de 31 mai 2024).
Tinerii cu varste intre 15 și 34 de ani inregistrează cea mai mare rată de consum de substanțe psihoactive, conform celor mai recente studii europene. Creșterea ratei de consum in ultima lună raportată de respondenții la studiu poate indica apariția unui nou val de consumatori, se arată intr-o notă a Secretariatului General al Guvernului Romaniei.
Anul 2024 este Anul omagial al pastorației și ingrijirii bolnavilor in Patriarhia Romană. In această categorie sunt incluși și dependenții și persoanele cu probleme mentale. Biserica Ortodoxă Romană, prin eparhiile, protopopiatele și parohiile ei, are activități și preoți de caritate dedicați pentru aceste categorii de persoane.
In contextul Anului omagial 2024, Agenția de știri Basilica a Patriarhiei Romane a inaugurat o rubrică de informare despre dependența pe pagina de Facebook, sub hashtagurile #InDependent și #LiberSăNuConsum.
Foto credit: Protopopiatul Botoșani
Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 150
Id: 80333
Data: Feb 18, 2024
Imagine:
Tu cand ai citit in metrou altceva decat știrile de pe telefonul mobil? Biblioteca Națională a Romaniei, in parteneriat cu Biblioteca Mitropolitană București, ..... Data: Feb 18, 2024 |
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a oficiat sambătă pomenirea de șapte ani a doamnei Lidia Ionescu Stăniloae, fiica părintelui Dumitru ..... Data: Feb 18, 2024 |
Clericii din județele Covasna și Harghita s-au rugat impreună cu ierarhul lor sambătă, inainte de Conferința preoțească din primul trimestru al ..... Data: Feb 19, 2024 |
Departamentul de Misiune pentru Rromi al Arhiepiscopiei Ramnicului a desfășurat un atelier de povești joi, de Ziua Națională a Lecturii, impreună cu ..... Data: Feb 19, 2024 |
O angajată a Serviciului Județean al Arhivelor Naționale Brăila a povestit pentru Agerpres cum un funcționar al Primăriei Brăila a salvat de la ..... Data: Feb 19, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Parintele Coman despre Invierea Domnului, Universul Credintei, TVR 1
Pr Hrisostom Filipescu
De la stiinta la Dumnezeu - Interviu cu fizicianul Andrei Dorobantu
Icoana Bunei Vestiri - Marturiile icoanei - Universul Credintei
Pustnici la schitul Sf Antonie Neamt
Parohia Sfanta Treime - Tei - Pr Alexandru Motoc - Universul Credintei
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).