Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO a organizat marți evenimentul dedicat „Peisajului cultural-monahal Vânători-Neamț”. Acesta a fost propus de România spre includere în patrimoniul universal UNESCO.
Au participat Deputatul Mihai Weber, Președintele Comisiei parlamentare UNESCO, Irina Iamandescu, Director adjunct al Institutului Național al Patrimoniului, Subsecretarul de Stat în Ministerul Culturii Cristian Lazăr, Părintele Consilier Patriarhal Nicolae Dascălu, Directorul Publicațiilor LUMINA ale Patriarhiei Române; Părintele Arhimandrit Mihail Daniliuc, Starețul Schitului Vovidenia‑Neamț, și parlamentari din toate formațiunile politice.
Părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu a declarat că Ortodoxia are o contribuție esențială la patrimoniul cultural mondial și național.
„Biserica Ortodoxă Română este prezentă în toate zonele țării cu obiective UNESCO. În județul Suceava sunt deja în patrimoniul UNESCO opt mănăstiri pictate în exterior. În Maramureșul voievodal avem mai multe biserici de lemn, iar în Oltenia este Mănăstirea Hurezi, ctitorită de Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu”, a spus părintele consilier.
„Prin Biserică se cultivă totodată relația cu trecutul, dar și cu viitorul, precum și relația cu patrimoniul cultural, dar și cu cel spiritual, căci mănăstirile noastre, valoroase centre spirituale, sunt situate în adevărate guri de rai. Iar Biserica a fost și este mereu aproape de cei care iubesc monumentele”, a adăugat el.
Părintele Arhimandrit Mihail Daniliuc, Starețul Schitului Vovidenia-Neamț, a spus:
„Zona cultural‑monahală Vânători‑Neamț merită promovată și încadrată în patrimoniul UNESCO, pentru că monahii și monahiile care au trăit aici au sfințit timpul și spațiul, dar și propria viață, căci numeroși călugări care s‑au nevoit în zonă au fost trecuți în rândul sfinților”.
Evenimentul a inclus expoziția de fotografie „Biserici și mânăstiri din Peisajul cultural și monahal Vânători-Neamț”, proiecția filmului de prezentare a mânăstirilor și a peisajului natural din Vânători-Neamț și ateliere demonstrative ale meșterilor populari locali.
Institutul Național al Patrimoniului a elaborat o nouă Listă Indicativă cu obiectivele de patrimoniu pentru care se dorește recunoașterea de către UNESCO drept valori lor universale.
Irina Iamandescu a declarat că, inițial, institutul a propus doar Mănăstirea Neamț, dar, la inițiativa UNESCO, va fi inclus un element mai amplu, sub numele de „Peisajul cultural-monahal Vânători-Neamț”.
Conform starețului Schitului Vovidenia-Neamț, zona cuprinde șase mănăstiri mari, zece schituri dependente de aceste mănăstiri, în toate lăcașurile monahale viețuind aproximativ 1.000 de călugări.
În comuna Vânători sunt 40 de altare de slujire (mănăstiri și biserici de mir), ceea ce este unic în țară. Mai multe informații despre zona Vânători-Neamț aici.
Evenimentul a făcut parte din seria manifestărilor dedicate împlinirii a 65 de ani de apartenență a României la UNESCO și este primul din seria de manifestări care vor promova propunerile României pentru Lista Indicativă UNESCO.
Vezi și:
- Biserici şi mănăstiri din zona Vânători-Neamţ, promovate printr-o expoziţie la Palatul Parlamentului
Foto credit: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 317
Id: 73538
Data: May 11, 2021
Imagine:
Căutând comuniunea cu conaționalii, românii din Germania Îl regăsesc pe Dumnezeu, spune Parohul din Ingolstadt. El povestește despre binecuvântările pe care Dumnezeu le ascunde în dificultățile vieții și le transmite românilor să țină aproape de Biserică. Un creștinism viu ne ajută .....
Data: May 11, 2021
Începând cu 15 mai 2021, Agenţia Basilica Travel a Patriarhiei Române reia pelerinajele în Grecia.
„Este o destinaţie tare aşteptată, o destinaţie de care pelerinii ne întrebau mereu şi de a cărui dor îl duceam. Grecia are un farmec aparte şi de aceea este .....
Data: May 11, 2021
Un bust reprezentând pe părintele Haralambie Balamace a fost inaugurat luni în Korçë, localitatea din Albania unde a fost martirizat.
La eveniment a participat Ambasadorul României în Albania, E.S. Octavian Șerban, şi reprezentanţi ai aromânilor din zonă.
.....Data: May 11, 2021
La împlinirea unui an de la trecerea în veșnicie a IPS Pimen, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților lansează un album omagial dedicat fostului păstor al .....
Data: May 11, 2021
Marți, 11 mai 2021, s-au împlinit 17 ani de când a trecut la cele veșnice Ieroschimonahul Dionisie Ignat, starețul Chiliei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – Colciu din Athos.
Marele duhovnic athonit a fost pomenit de ucenici marți după-amiază la mormântul său .....
Data: May 12, 2021
Muzeul Judeţean Argeş a vernisat marţi, în Grădina Publică din Piteşti, o expoziţe de fotografie dedicată împlinirii a 200 de ani de la revoluţia lui Tudor .....
Data: May 12, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Sfanta Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur - Corul Gavriil Muzicescu al Filarmonicii Iasi
Saptamana Luminata - A doua Inviere sau Invierea mica
Slujba Canonului cel Mare si Sfanta Liturghie a Darurilor oficiate de PS Iustin Sigheteanul
Paraclisul Maicii Domnului - Manastirea Radu Voda Bucuresti - 21 iulie 2013
Slujba Privegherii in cinstea Sfintei Cruci si a Sfintilor Imparati Constantin si mama sa Elena - Patriarhie
Canonul mare al Sfantului Andrei Criteanul - fragment (Trinitas TV 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).