Beneficiarii Centrului de zi al Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” din Bacău, au participat săptămana trecută la o intalnire a Cercului de Astronomie „CYGNUS”, coordonat de astronomii amatori Dr. Adrian Colibaba și Radu M. Anghel.
Evenimentul din 29 aprilie, a avut loc cu ocazia Zilei Internaționale a Astronomiei.
„Micii astronomi amatori au făcut cunoștință cu instrumentele optice folosite in astronomie, au făcut observaţii prin telescop cu filtru solar și au primit explicaţii cu privire la modul de formare a acestora”, a transmis Bulmoagă – Ursache Diana-Elena, Asistent social al Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” Bacău.
In cadrul acestei activități au fost utilizate două telescoape, o lunetă cu diametrul de 100 mm si un telescop Ritchey-Chretien, ambele puse de la dispoziţie de către Radu M. Anghel şi Adrian Colibaba, fiind echipamente personale.
Pentru observaţiile solare au fost utilizate filtre solare precum şi ochelari de eclipsă.
Ziua Astronomiei
Ziua Astronomiei a fost sărbătorită pentru prima dată in anul 1973, in California, atunci cand astronomul amator Doug Berger, președintele de atunci al Asociației Astronomice din California de Nord, a decis ca, in loc să invite oamenii la observații intr-o locație cat mai indepărtată de luminile orașului, să aducă comunitatea astronomilor, cu tot cu aparatură, in mijlocul orașului, astfel incat mii de oameni ce nu mai priviseră niciodată printr-un instrument astronomic, să poată admira minunile bolții cerești.
Această idee fiind atat de apreciată de-a lungul timpului, incepand cu anul 2007 Ziua Astronomiei se sărbătorește de două ori pe an, cu scopul de a atrage atenția publicului larg asupra astronomiei, reprezentand totodată momentul in care astronomii amatori se reunesc pentru a oferi tuturor doritorilor posibilitatea de a observa in mod direct frumusețile cerului.
In anul 2023, Ziua Internațională a Astronomiei se sărbătorește pe 29 aprilie și pe 22 septembrie.
Foto credit: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 198
Id: 78255
Data: May 5, 2023
Imagine:
In Municipiul Baia Mare, se află in desfășurare in aceste zile, 3-5 mai, intalnirea anuală a membrilor Federației „Filantropia” a Patriarhiei Romane, organizată de Episcopia Maramureșului și Sătmarului.
Gazdele .....
Data: May 5, 2023
Olimpiada interdisciplinară de Cultură și Spiritualitate romanească pentru licee, etapa națională, a fost deschisă miercuri la vechea Catedrală Eparhială din Oradea. Episcopul Sofronie al Oradiei a oficiat slujba de Te Deum.
.....Data: May 5, 2023
.....
Data: May 8, 2023
Parohia „Sfantul Arhidiacon Ștefan” – Calea Martirilor din Timișoara a organizat proiectul catehetic „Chipul lui Hristos – tinerețe fără bătranețe și viață fără de moarte” prin care .....
Data: May 8, 2023
Preotul Paul Jannakos va susține duminică o conferință cu tema Adicţii, tămăduire şi spiritualitate ortodoxă” la ansamblul Mitropolitan Iași.
Invitatul serii este specialist in pastoraţia clinică, .....
Data: May 8, 2023
Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu ajută elevii de gimnaziu să iși găsească opțiunea educațională și vocațională prin prezentarea mai multor trasee de studiu, beneficiile și provocările care ii .....
Data: May 8, 2023
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).