Preotul Paul Jannakos va susține duminică o conferință cu tema Adicţii, tămăduire şi spiritualitate ortodoxă” la ansamblul Mitropolitan Iași.
Invitatul serii este specialist in pastoraţia clinică, psihoterapie şi consilierea in adicţii, fiind preot in Chicago, Statele Unite ale Americii.
Arhiepiscopia Iașilor prin departamentele consiliere și tratare a persoanelor afectate de adicții și misiune pentru tineret organizează intalnirea in Sala Iustin Moisescu a Ansamblului Mitropolitan.
Moderatorul conferinței va fi Preotul Iulian Negru, formator și inspector pe probleme de adicții.
Evenimentul face parte din seria intalnirilor organizate de Arhiepiscopia Iașilor sub genericul „Ne vedem la Mitropolie”.
Conferința va incepe la ora 19:00, iar intrarea va fi liberă in limita locurilor disponibile.
Departamentul de consiliere și tratare a persoanelor afectate de adicții al Arhiepiscopiei Iaşilor oferă consiliere, informare şi sprijin in legătură cu lumea dependenţelor.
Unul dintre atuurile acestei echipe il reprezintă faptul că printre consilieri se regăsesc oameni care s-au luptat cu adicţiile şi le-au invins sau oameni care au trăit langă dependenţi.
Foto credit: Facebook / Paul M Jannakos
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 234
Id: 78260
Data: May 8, 2023
Imagine:
Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu ajută elevii de gimnaziu să iși găsească opțiunea educațională și vocațională prin prezentarea mai multor trasee de studiu, beneficiile și provocările care ii .....
Data: May 8, 2023
In perioada 26 – 28 mai, Arhiepiscopia Iașilor organizează Festivalul de muzică orientală „Dimitrie Cantemir”.
Evenimentul va prezenta muzică orientală, otomană și persană și muzică scrisă .....
Data: May 8, 2023
Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, a sfințit piatra de temelie pentru biserica „Sfantul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni” din orașul Ocnița.
Pietrele de temelie .....
Data: May 8, 2023
Episcopul vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor a sfințit duminică in localitatea ilfoveană Bragadiru o biserică inchinată Sfintei Cuvioase Parascheva. La finalul slujbei, oamenii care au sprijinit construirea lăcașului de .....
Data: May 8, 2023
„Evanghelia ne propune ca model pe slăbănogul de astăzi care dă dovadă de răbdare și indelungă răbdare”, a spus Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul in predica rostită duminică la Catedrala .....
Data: May 8, 2023
„Mantuitorul Iisus Hristos vede suferința paraliticului ca o pocăință in tăcere, acest bolnav a transformat suferința in pocăință”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel in predica rostită duminică in .....
Data: May 8, 2023
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Pasii pelerinului - Schitul Poiana Pustnicului (Gorj)
Pasii pelerinului - Manastirea Sf Antonie cel Mare (Malaiesti-Prahova)
Pasii pelerinului - Biserica Sfintii Voievozi - Leordeni (Ilfov)
Pasii Pelerinului - Manastirea Slanic (Arges)
Pasii pelerinului - Biserica Sfintii Ioachim si Ana (Varteju-Ilfov)
Manastirea Budesti - Maramures
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).