Avortul sau ratacirea în umbra mortii

În viziunea teologiei crestine, prin pruncucidere se întelege atât uciderea de catre mama a copilului nou-nascut, cât si a produsului conceptiei, fatul. Embrionul sau fatul este, potrivit Sfintilor Parinti, om în toata regula. Pentru ei nu exista nici o deosebire între avort si uciderea unui prunc deja nascut. Aceste afirmatii îsi au temeiul în texte biblice si date ale stiintei. Daca trupul omenesc dupa caderea omului în pacat are un început în samânta lui Adam, sufletul este dat de Dumnezeu în momentul zamislirii, devenindu-i trupului principiu de viata.Între cele zece porunci date de Dumnezeu lui Moise pe muntele Sinai, patru, adica poruncile I-IV, priveau o normare a relatiilor omului cu Dumnezeu, iar poruncile V-X, o normare a relatiilor dintre oameni. Porunca a sasea spune: „Sa nu ucizi“ (Iesirea 20,13). Aceasta porunca interzice omorul, dat fiind faptul ca viata este cel mai pretios dar pe care Dumnezeu l-a dat omului.Din primele veacuri, multi dintre Sfintii Parinti si un mare numar de canoane sinodale au luat pozitie împotriva acestei practici (pruncuciderea), care pare sa fi fost foarte raspândita în lumea pagâna.

Ce spun Sfintii Parinti despre avort?

Într-o omilie la Epistola catre romani a Sfântului Apostol Pavel gasim referiri cu privire la gravitatea acestui pacat: „De ce prefaci camara nasterii în loc de omor, iar pe femeie, care este data spre nasterea de prunci, tu o pregatesti pentru ucidere?“Învatatura celor 12 Apostoli sau Didahia, cea mai veche scriere crestina postbiblica, spune în capitolul II: „... Sa nu ucizi copil în pântece, nici pe cel nascut sa nu-l ucizi“, pentru ca „aceasta este calea spre pierzanie, calea mortii, care este rea si plina de blestem“.Sfântul Ioan Gura de Aur considera uciderea produsului conceptiei si a fatului mai grava decât cea a copilului nascut, „o crima cu mult mai groaznica decât omorul, o crima pe care nici nu stiu cum sa o numesc, caci nu se ucide faptura nascuta, ci se împiedica însa si nasterea... Pentru ce aduceti moarte acolo unde ar trebui sa se afle viata?“Sfântul Cezar de Arles spune: „Nici o femeie... sa nu-si omoare copiii zamisliti sau deja nascuti; cea care face astfel sa stie cu adevarat ca va veni la judecata înaintea lui Hristos împreuna cu toti cei pe care i-a ucis“.

Penitenta

Gravitatea acestui pacat reiese si din canoanele aspre date de Parintii Bisericii. Sfântul Ioan Postitorul, în canonul 20, canoniseste pe cel care „ucide fara voia sa cu 3 ani îndepartare de la Împartasanie, împreuna cu postul cel pâna seara si cu mâncarea cea uscata, si sa faca în fiecare zi 250 de metanii“.„Atunci când mama îsi omoara copilul împinsa de «viclenia vrajmasului», care îsi are sorgintea în pacatele mamei, aceasta are trebuinta de epitimii potrivite; caci din cauza altor greseli s-a întâmplat aceasta parasire“, spune canonul 35 al Sfântului Ioan.Un alt sfânt, Vasile cel Mare, pentru savârsirea pacatului pruncuciderii opreste de la Sfânta Împartasanie timp de sapte ani pe savârsitorul acestui pacat.Trebuie mentionat ca principalul scop al epitimiilor nu este atât cel de pedeapsa, cât cel de trezire si constientizare a gravitatii faptei. „Canonul este mijloc de tamaduire mai mult decât de ispasire.“ Astfel, Sfântul Vasile cel Mare considera mama care îsi omoara copilul ca „având intentiune cu totul dobitoceasca sau neomeneasca“, dar în acelasi timp sfatuieste ca penitenta pentru pacat sa se dea cu chibzuinta, încât continutul penitentelor sa fie marit ori scazut, sau chiar iertare de tot, dupa caz.

Între iertare si oprobriu

Abordând din punct de vedere laic comportamentul infractional al mamei în cazul pruncuciderii si al avortului, acesta poate fi observat din mai multe perspective: sociala, medicala etc.De ce se comit astfel de fapte? De ce mamele ajung sa-si omoare copiii pe care i-au purtat în pântece noua luni de zile?Specialistii au încercat, dupa studii îndelungate, sa gaseasca raspunsuri la aceste întrebari si sa încerce unele „aplicatii“ pe grupuri de oameni, din diverse categorii sociale. Concluzia lor, cea mai importanta, a fost ca viitoarele mame nu sunt suficient (sau deloc) educate sa dea nastere unui copil. Majoritatea mamelor care îsi ucid propriul copil nou-nascut sunt lipsite de responsabilitate, nu au o educatie, nu stiu ce înseamna sa aduci un copil pe lume. Din disperare, indiferenta, sub amenintarea unui sot violent, ajung sa-si omoare copiii.De asemenea, se sustine ca modelul comportamental în cazul faptei de pruncucidere este conditionat în special de tulburarea psihica provocata de nastere ori de tulburarea de comportament. Alte justificari sunt: factorul vârsta (cu cât mai mare este vârsta victimei, cu atât mai complexe sunt motivele pruncuciderii) sau factorii psihosocio-culturali, mediul în care traieste mama, cultura si religia adoptata de membrii grupului social de care apartine.Un alt argument tine de caracterul complex al nasterii si raspunsul mamei la acest proces ca un tot întreg, privit atât fizic, cât si psihic, laturi ale omului care se întrepatrund si au o interactiune continua în orice ipostaza s-ar afla persoana în cauza.Dintr-un alt punct de vedere, realitatea actuala denota existenta acelor cauze de ordin socio-moral, care se manifesta destul de puternic, chiar daca nu la nivel macrosocial, ci îndeosebi la nivel microsocial (al diferitelor grupuri sau comunitati sociale, mai ales în zonele rurale), si anume persistenta unor anumite mentalitati de respingere si oprobriu fata de mamele care nasc un „copil din flori“, adica un copil din afara casatoriei. Aceasta respingere este impregnata în special la nivelul familiei de origine, al grupului de prieteni si chiar al concubinului care nu doreste sa se implice în cresterea si educarea copilului. De altfel, asistam si la o subrezire a institutiei familiei. Se tinde mai mult spre relatii clandestine, lucru care are un efect negativ inclusiv asupra întregii societati. Relatiile dintre concubini, cel mai adesea întemeiate pe sentimente fragile, nu rezista acelor cerinte de responsabilitate morala si materiala pe care le implica aducerea pe lume a unui copil. Este greu de crezut ca toate aceste elemente nu au o influenta în luarea deciziei de a omorî pruncul, contribuind la amplificarea starii psihice a femeii însarcinate, care si asa trece printr-o perioada speciala, datorata sarcinii.Ne-am gândit vreodata însa ca aceste femei sunt, în fond, niste victime care platesc (poate de doua ori) tributul indiferentei de care dam dovada?!În doctrina juridica rusa se afirma ca femeia nu ar trebui sa fie judecata pentru infractiunea savârsita ca unic raspunzator al faptei sale, ci în contextul social si material în care îsi duce existenta, astfel ca si societatea poarta o anumita vina pentru faptele concret comise. Anume în „boala“ societatii se ascunde sursa unor astfel de infractiuni, afirma un autor rus.Cugetând cu îngaduinta si asumarea responsabilitatii sociale, implicarea la nivel de familie, biserica, scoala si a întregii societati prin organele sale abilitate în sprijinirea viitoarelor mame este cruciala în evitarea unor astfel de cazuri dramatice. Toti si fiecare avem obligatia de a fi alaturi de aproapele nostru asa cum si Dumnezeu este alaturi de noi. (Articol publicat în saptamânalul Lumina de Duminica din data de 10 noiembrie 2013, semnat de Cons. juridic dr. Elena Scurtu)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 624

Id: 35407

Data: Nov 10, 2013

Imagine: