Cartea Nașterii lui Iisus Hristos, care menționează strămoșii Domnului, și Sărbătoarea Zămislirii Fecioarei Maria de către Sf. Ana, celebrată de curând în Postul Crăciunului, ne arată că Viața și istoria se țes în pântecele maicilor.

„Biserica cea dumnezeiască și mântuitoare în pântece încape și se zidește; scara care duce pe toți oamenii la cele înalte răsare în pântecele de maică; a cărei zămislire o prăznuim”, se spune în Canoanele Utreniei de la Pomenirea Zămislirii Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana (Mineiul lunii Decembrie).

Biserica și scara este Fecioara Maria, care L-a născut pe Hristos Dumnezeu, Mântuitorul promis.

Crăciunul este în mod esențial Sărbătoarea Pro-Viață. Învierea lui Hristos este mărturie despre veșnicia Vieții, dar Crăciunul este nașterea Vieții.

Nașterea: conlucrare a voinței omului cu voia lui Dumnezeu

Iar această naștere a Vieții Însăși sub vremi, adică în istorie – nașterea lui Dumnezeu Întrupat în lume, nu poate avea loc fără participarea omului. Paradoxal, Dumnezeu Fiul, Cel născut în veșnicie din Dumnezeu Tatăl, nu se poate naște în trup și în istorie ca om fără contribuția omului.

Omul aduce propria voință liberă, iar Dumnezeu darul vieții.

Contribuția omului este „Da”-ul firesc rostit de Fecioara Maria când i s-a propus să nască Viața chiar și în condiții mai presus de fire, care o făceau extrem de vulnerabilă. Devenea maica tânără a unui Prunc fără tată pământesc, situație care se pedepsea cu moartea în legea de atunci.

„Da”-ul Fecioarei Maria, contribuția ei la nașterea Vieții, a fost exercitare a propriei voințe libere prin punerea ei în acord cu voia lui Dumnezeu. A însemnat încredere totală în Dumnezeu și lăsare cu totul în voia Lui.

Iar darul lui Dumnezeu a fost Pruncul Hristos – „dar de la Dumnezeu Tatăl pentru mântuirea lumii”, după cum a spus de curând Părintele Patriarh Daniel.

Strămoșii ne-au dat indirect viață

Se spune despre Maica Domnului că este „pârga umanității”, cel mai bun rod pe care l-a putut oferi omul lui Dumnezeu. Ea s-a născut prin mica și umila contribuție a fiecărui strămoș, atunci când aceștia și-au făcut datoria de a-i naște în mod firesc pe toți copiii dăruiți lor de Dumnezeu – adică, la rândul lor, au spus „Da” la darul vieții, la nașterea de copii, de fiecare dată când acest dar s-a ivit.

„Cea odrăslită din rădăcina lui David și a lui Iesei, Ana, acum începe a odrăsli toiagul cel dumnezeiesc, care a odrăslit floarea cea tainică, pe Hristos, Ziditorul tuturor”, se mai spune în Canoanele Utreniei la Pomenirea Zămislirii Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana (Mineiul lunii Decembrie).

Astfel, lanțul strămoșilor (David și Iesei) este un fel de scară către mântuire, în care fiecare strămoș mai naște un urmaș, adică o treaptă în plus către împlinirea profeției: venirea unui Mântuitor. Fiecare strămoș al Domnului care și-a născut copiii a contribuit efectiv la Nașterea Domnului. Și iată cum toți suntem legați între noi dincolo de timp, în planul lui Dumnezeu pentru întreaga creație.

Copiii strămoșilor sunt cei care, unul câte unul, au dus mai departe darul vieții și Cartea Neamului lui Iisus Hristos până la „plinirea vremii” pentru nașterea Lui.

La fel, și noi ne-am născut pentru că cineva, pe linie maternă sau paternă, a născut al zecelea copil dintr-o familie săracă într-un cătun de munte. Aceea a fost bunica sau străbunica noastră.

Chemați să răspundem „Da” la darul statornic al lui Dumnezeu

Pentru „Da”-ul strămoșilor, pentru „Da”-ul părinților, Dumnezeu împlinește uneori nașteri mai presus de fire: sunt atâția copii care, pentru rugăciunile părinților sau bunicilor la icoana Maicii Domnului se nasc în pofida diagnosticului medicilor.

Când însă voința omului se desparte de cea a Domnului, darul vieții este lepădat înainte de naștere și nu mai ajunge să influențeze într-un fel sau altul istoria.

Când vine vorba de darul vieții, Singurul cu adevărat statornic în această relație de dăruire reciprocă rămâne Dumnezeu, care a pus în legea firii darul zămislirii și nașterii de prunci, indiferent dacă părinții sunt vrednici sau nevrednici, pregătiți sau nepregătiți pentru a avea copii.

Atunci când retezăm viața unui copil înainte de naștere, retezăm și potențialul vieților descendenților pe care i-ar fi avut. Să ne gândim ce s-ar întâmpla dacă toți oamenii are refuza să mai nască copii în următoarele decenii: istoria umanității s-ar apropia rapid de final.

Într-o pastorală din perioada când era Episcop al Covasnei și Harghitei, Mitropolitul Ioan al Banatului scria că toți copiii sunt flori sădite de Dumnezeu pentru Împărăția Lui. Așadar, ca să ne putem mântui și, poate, pentru ca alții să se mântuiască prin noi, trebuie ca mai întâi să fim născuți – și să naștem.

Foto credit: OnlyByLand.com (delatiu din Arborele lui Iesei pe fresca exterioară a bisericii Mănăstirii Moldovița)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 252

Id: 75711

Data: Dec 22, 2021

Imagine: