Izvorul Tamaduirii este o permanenta sarbatoare a Bisericii: PS Timotei Prahoveanul la Patriarhie

„Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii este o permanentă sărbătoare a Bisericii”, a spus PS Timotei Prahoveanul în Vinerea Luminată, pe Dealul Patriarhiei. „Ea izvorăște din revărsarea permanentă a harului lui Dumnezeu prin sfintele slujbe, prin Sfintele Taine în Biserica pe care Domnul a întemeiat-o”.

„Nu putem spune că doar în ziua Izvorului Tămăduirii ne întâlnim cu nemărginita milostivire a lui Dumnezeu. Nu. Această sărbătoare este o permanentă revărsare de har”.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a amintit minunile pe care le-a făcut Maica Domnului la cinstitul iavor din apropierea Constantinopolului și care au dus la sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”.

„Sărbătoarea de astăzi ne arată că Maica Domnului este izvorul nenumăratelor minuni și binefaceri. Ea a primit acest dar de la Fiul Ei, care este Izvorul ce curge neîncetat, Izvorul Harului, Izvorul dătător de bucurie și mângâiere, de vindecări pe care le-a arătat în timpul lucrării Sale mântuitoare și apoi mereu în Biserica Lui”.

„Noi cerem adeseori în rugăciunile pe care le înălțăm vindecarea de neputințele sufletești și trupești – neștiind care sunt mai grave – ori cele trupești de care uneori suntem afectați ori cele sufletești atât de greu și ele de vindecat. Dar avem nădejdea că în Biserică primim astfel de vindecări. De aceea alergăm la acest Izvor Nesecat al lui Dumnezeu revărsat în sfinții bineplăcuți și mai ales în Preacurata Sa Maică”, a subliniat ierarhul.

„Nu doar la Constantinopol s-au întâlnit astfel de revărsări ale binecuvântării, ale harului lui Dumnezeu transmis prin cei bineplăcuți Lui și mai ales prin Preacurata Sa Maică”, a spus PS Timotei.

El a amintit că sunt multe locuri cunoscute cu vindecări neobișnuite prin puterea Maicii Domnului atât în Muntele Athos, în Țara Sfântă, dar și în „Grădina Maicii Domnului”, la noi, în România.

„Sărbătoarea de astăzi este prilejul de a ne ruga Preacuratei Născătoare de Dumnezeu să ne deschidă ușa milostivirii Ei, să ne izvorască din Fântâna Darurilor Ei negrăite ceea ce ne este de folos. Și, mai ales, să ne dăruiască puterea de a înțelege că Învierea în care suntem chemați ‹să bem băutură nouă›, nu băutură din piatră cum au băut de demult cei din pustie, ci Băutura pe care Mântuitorul le-a dat-o ucenicilor spre viață veșnică, Sângele Lui – Euharistia e Apa Sfințitoare care ne va ajuta să-l vedem pe Hristos ‹strălucind cu neapropiată lumină a învierii sale›”.

PS Timotei a oficiat Liturghia la altarul exterior al Catedralei Patriarhale. La final, a săvârșit sfințirea Aghesmei și i-a binecuvântat pe credincioși prin stropire cu apa sfințită.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).