Într-un mesaj adresat cu ocazia Zilei Bibliei, Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului a îndemnat ca pentru sănătatea noastră spirituală, să citim măcar un capitol în fiecare zi din Sfânta Scriptură.
„Avem la îndemână rugăciunea, participarea la Sfânta Liturghie și la slujbele Bisericii, dar și citirea zilnică a Sfintei Scripturi, pentru viața noastră spirituală”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
„Ea este Cartea cărților, nici o altă carte nu se poate compara cu Sfânta și Dumnezeiasca Scriptură”.
Dubla semnificație a zilei de 13 noiembrie, prăznuirea Sfântului Ioan Gură de Aur, și serbarea Zilei Bibliei, subliniază importanța pe care o are cuvântul lui Dumnezeu pentru noi.
„Dacă ar fi să argumentăm acest lucru cu un text din Sfânta Scriptură, l-am folosi pe cel din Evanghelia după Ioan, capitolul 5, versetul 39: Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, și acelea sunt care mărturisesc despre Mine.
Ziua Bibliei a fost instituită în 2006 prin hotărâre sinodală. Ziua Bibliei are drept scop să reamintească fiecăruia datoria morală şi de conştiinţă de a citi Sfânta Scriptură, având în vedere rolul acesteia în viaţa liturgică şi formarea duhovnicească a credincioşilor.
Foto credit: Radio Renașterea
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 307
Id: 68250
Data: Nov 14, 2019
Imagine:
Pentru al șaselea an consecutiv, zeci de pelerini din zona județelor Maramureș și Satu Mare au participat miercuri, de sărbătoarea Sfântului Ioan Gură de Aur, la hramul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului (CMN).
Atât copii cât și adulți, îmbrăcați în costume .....
Data: Nov 14, 2019
Patriarhului Nicodim Munteanu îi aparține aproape toată traducerea Bibliei apărute în 1944, dar și alte zeci de traduceri și lucrări teologice proprii.
Patriarhul Nicodim a tradus în română după textul grecesc al Septuagintei 51 de cărți ale Sfintei Scripturi (24 din .....
Data: Nov 14, 2019
Înaltpreasfințitul Părinte Petru a sfințit luni piatra de temelie a primei biserici românești din localitatea Anenii Noi, Republica Moldova.
Alături de Mitropolitul Petru, la slujbă s-au rugat clerici și credincioși care au luat parte la acest moment important din .....
Data: Nov 14, 2019
Părintele Agapie Corbu, starețul Schitului „Buna-Vestire” din Almaș va conferenția joi, începând cu ora 18:30, în Sala „Regele Ferdinand” a Palatului Administrativ din Arad.
Preotul, iubitor de filocalie și traducător de texte patristice și filocalice, va prezenta .....
Data: Nov 14, 2019
La a 16-a aniversare a Aşezământului social „Sfântul Vasile cel Mare” din Alba Iulia copiii găzduiţi în prezent s-au întâlnit cu unii dintre foştii beneficiari.
Sub genericul „Aripi pentru viaţă”, copiii din aşezământ au aflat marţi poveştile celor care au părăsit .....
Data: Nov 14, 2019
Expoziția itinerantă „Spiritualitate creștină la Dunărea de Jos” poate fi văzută timp de două luni de zile la Muzeul orașului Oradea.
Sunt expuse obiecte bisericești din secolele 17-19, icoane, manuscrise și exemplare de carte veche precum: Cazania lui Varlaam din .....
Data: Nov 14, 2019
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).